Propunere legislativă: imn intonat zilnic în şcoli, sancţiuni pentru nereguli la arborarea...

Propunere legislativă: imn intonat zilnic în şcoli, sancţiuni pentru nereguli la arborarea drapelului

4
DISTRIBUIȚI

ziua drapelului 3

O propunere legislativă care prevede ca imnul naţional să fie intonat zilnic în şcoli, ca drapelul României să fie arborat „în mod permanent şi obligatoriu” pe sediile instituţiilor, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a acestuia a fost depusă de mai mulţi senatori PSD, potrivit Mediafax.  Senatorul PSD de Mureş Alexandru Petru Frătean a anunţat, într-un comunicat de presă transmis astăzi, că a elaborat, împreună cu senatorii PSD Gabriela Firea şi Șerban Nicolae şi lectorul universitar doctor Olimpiu Sabău Pop (consilier local PSD în Târgu Mureş), o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Propunerea legislativă prevede sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a drapelului naţional, dar şi intonarea imnului în şcoli, în condiţiile în care, potrivit lui Frătean, în judeţul Mureş au fost semnalate, de-a lungul timpului, situaţii repetate de nerespectare a simbolurilor naţionale, „cum ar fi folosirea altor însemne decât cele stabilite prin Constituţia României, situaţii care generează tensiuni în cadrul comunităţilor”. Frătean a menţionat că în perioada în care a fost prefect a sesizat aceste situaţii Guvernului, înaintând MAI, în septembrie 2012, „o primă propunere de remediere a lacunelor legislative”, iar în prezent, ca senator, poate acţiona direct.

„Concret, propunerea legislativă vizează modificarea şi completarea prevederilor legale referitoare la arborarea permanentă a drapelului României, care sunt întărite prin stabilirea obligativităţii acestei măsuri: «Drapelul României se arborează în mod permanent şi obligatoriu».


De asemenea, se stabilesc sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a drapelului naţional, precum şi pentru arborarea însemnelor altor state. Propunerea legislativă introduce prevederi clare şi explicite referitoare la intonarea imnului naţional la nivelul claselor primare şi gimnaziale”, se menţionează în comunicat.

Senatorul PSD Alexandru Frătean a precizat că prin „arborarea însemnelor altor state” se face referire la drapele ale unor state sau entităţi nerecunoscute de România. „Sunt mai multe aspecte. O categorie o reprezintă statele nerecunoscute de România, state care nu mai există sau entităţi ce se pretind a fi state – drapelele lor nu se pot arbora. Trebuie făcută o distincţie între drapel şi steag. Drapelul e însemn oficial, steagul intră pe Legea publicităţii, 185/2013. Sancţiunile prevăzute sunt reprezentate de amenzi destul de mari, ca în Legea 185/2013”, a spus Frătean, întrebat dacă este vizată şi arborarea steagului Ţinutului Secuiesc. El a susţinut că nu se poate lăsa loc de interpretări când este vorba despre simbolurile României şi că, potrivit propunerii legislative, intonarea imnului în şcoli ar urma să se facă zilnic, dar „e posibil să mai apară amendamente”.

Potrivit lui Frătean, pentru fiecare caz sunt stabilite instituţiile responsabile pentru verificarea respectării prevederilor legale şi aplicarea sancţiunilor. „Directorul şcolii ar urma să răspundă de intonarea imnului zilnic. Sancţiuni prevăzute expres nu sunt, însă ar intra pe regula de funcţionare a şcolii, cu puncte de penalizare şi avertismente”, a explicat Frătean. El a arătat că a depus propunerea legislativă la Senat, joi, pentru a fi semnată şi de alţi colegi, în preajma Zilei Naţionale a României.

4 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Pop Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.