Voiculescu: Nu e voie ca USL să aibă 2 candidaţi la prezidenţiale....

Voiculescu: Nu e voie ca USL să aibă 2 candidaţi la prezidenţiale. Dacă vor fi, vom avea şi noi unul

2
DISTRIBUIȚI

voiculescu-1

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că „nu este voie” ca USL să participe la prezidenţialele din 2014 cu doi candidaţi, el precizând că dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, atunci şi PC va avea un candidat propriu.

„Eu personal nu văd alegerile prezidenţiale cu doi candidaţi din partea USL. Nu e voie. Trebuie să avem USL unit, cu un singur candidat. Dacă celelalte partide din USL vor decide că vor avea fiecare un candidat, eu vă garantez că vor fi 3 candidaţi.


Va avea şi PC un candidat. Va fi un candidatredutabil, un candidat căruia nu i se va reproşa nimic, nici că a fost securist, nici că a fost condamnat, nici că a vrut să distrugă România, va fi un candidat ireproşabil, cu şanse mari să intre în turul doi. Nu o spun să sperii pe nimeni”, a afirmat Voiculescu, la şedinţa Consiliului Naţional al partidului.

El a adăugat că PC doreşte respectarea protocolului USL, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, PC va avea propriul candidat.

„Noi dorim să se respecte protocolul USL, dar dacă protocolul USL nu se respectă, noi vom fi nevoiţi să candidăm cu candidatul nostru”, a mai spus Voiculescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.