Bărbatul care a inventat sloganul „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” în...

Bărbatul care a inventat sloganul „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” în decembrie ’89. De ce a refuzat să-și ia carnet de revoluționar

2
DISTRIBUIȚI

ion frent p

Timp de cinci zile timișorenii su scandat singuri ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”.


Din 16 până pe 21 decembrie 1989. Foarte puțini oameni știu însă că sloganul născut în mijlocul mulțimii care se lupta cu scutierii în drum spre Prefectură a fost foarte atent gândit și calculat de un om. Unul singur. Era pe atunci actor în trupa de teatru Thespis, alături de Lelu Bihoi, îi plăcea să recite. Îi plăcea să cânte „Deșteaptă-te române” sau „Tricolorul”. Timișoreanul Ion Frenț avea 29 de ani și s-a gândit că protestatarii aveau nevoie de un slogan mobilizator. ”Se scandau tot felul de lucruri, unele mai comice, altele nu. M-am gândit că era nevoie de ceva antrenant, mobilizator, coerent. Căci aveam în minte cum a fost sufocată revolta de la Brașov”, povestește bărbatul. Ion Frenț lucrează în prezent ca agent de vânzări. Spune că nu a cerut carnet de revoluționar pentru că nu a simțit nevoia să  își legitimeze astfel participarea la Revoluția din Decembrie 1989, chiar dacă prietenii lui au statut oficial de revoluționar.

2 COMENTARII

  1. Nu toti cei care au facut revolutia sau mai exact chiar cei au facut revolutia ,si-a facut certificat de profitori . Ca si ilegalistii din vremea lui Ceausescu,care aveau certificate de ilegalisti. Era atunci un slogan printre ei : „Putini am fost , multi am ajuns”
    Nu contest certificatul celor arestati sau raniti sau al familiilor celor impuscati in revolutie. Dar dece certificat de revolutionar, pentru ca atunci au facut niste poaze? Oare chiar, pentru cine le-au facut?

Dă-i un răspuns lui Rumburak Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.