Detergentul este unul din produsele de care avem nevoie, dacă nu zilnic, cel puţin săptămânal. Dar atunci cand îl introducem în maşina de spălat, de obicei în mod automat, nu ne gândim la riscurile pe care praful alb îl presupune: cancer, boli de piele şi chiar şi temuta boală Alzheimer. Unii dintre noi cumpărăm la întâmplare, mulţi cumpără în funcţie de reclamele de la televizor au de preţ, alţii cumpără în funcţie de sfaturile şi părerile prietenilor. Pentru noi, funcţia de bază rămâne cea mai importantă: să ne cureţe hainele. Dacă la aceasta se adaugă şi un miros frumos, ne declarăm mulţumiţi. Dar nu ne dăm seama, de cele mai multe ori, că substanțele chimice din detergenți sunt absorbite de organism prin piele și căile respiratorii. Odată intrate în corp, ne îmbolnăvesc. Ceea ce implicit înseamnă ca plătim ca să ne otrăvim. Universitatea din Washington a realizat un studiu a cărei concluzie îngrijorătoare a fost că 99% dintre detergenți conțin substanțe cancerigene interziste de Agenția Americană pentru Protecția Mediului Înconjurător.
În urmă cu câteva luni Uniunea Europeană a propus interzicerea fosfaților în detergenți, ingredient pe care il descoperim pe aproape toate etichetele: între 15% – 30% sufractanți aniotici (sau zeoliți); 5% sufractanți neionici; agenți de înălbire pe bază de oxigen activ, fosfați și fosfonați; enzime, parfumuri. Unii detergenții ieftini conțin LAS (liniar alchibenzen sulfonat) ce poate cauza iritații ale pielii la contactul prelungit sau înălbitori optici (fluorescenți) care nu albesc rufele, ci doar ne conferă percepția de alb și strălucire, convertind razele ultraviolete în lumină.
Substanţe la care ar fi bine să fim atenţi atunci când cumpărăm detergenţi
Specialiştii de la Facultatea de Chimie Industrială București explică faptul că surfractanții sunt “substanțe chimice care se concentrează la suprafață și solubilizează materialele care au o mică afinitate unele față de altele”.
Surfractanții anionici (cei mai utilizați) nu sunt biodegradabili, iar spuma lor e otrăvitoare și în concentrații mici. Aceste substanţe poluează mediul când e produs, conține aluminiu cu efecte toxic asupra creierului şi a sistemului nervos şi poate chiar favoriza apariţia unor afecţiuni neurovegetative precum Alzheimer şi Parkinson. SLS (Sulfat lauril de sodiu) este un alt surfactant anionic prezent în detergenții de rufe, agent de spumare dur, care irita pielea și ochii, provocand de eczeme, căderea părului și alergii, chair în concentraţii mici. Totuşi, detergent fără SLS aproape că nu există. Ne intrebăm deseori de ce ne este pielea uscată sau de ce avem mâncărimi şi iritaţii. Răspunsul e simplu: SLS este absorbit de organism prin simplul contact cu pielea. În România, creşterea bolilor de piele este alarmantă în ultimii anii, la fel şi a alergiilor şi a astmului. Specialiştii consideră că pentru multe dintre aceste boli putem da vina pe detergenți.
Alternativă bio
Cum la spălatul rufelor nu putem renunţa, singura alternativă valabilă în acest moment este detergentul biodegradabil. În plus, din fericire, ştiinţa ne ajută să facem o alegere bună atunci când ne oprim în faţa raftului: un detergent care protejează mediul înconjurător ne protejează şi pielea. De asemenea, dacă doriţi să fiţi mai bine informaţi cu privire la substanţele din detergenţi care provocă alergii puteţi consula site-ul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/chemicals/files/legislation/allergenic_subst_en.pdf