TIMIȘOARA UITATĂ Ștefan Călărășanu, un sculptor de excepție FOTO

TIMIȘOARA UITATĂ Ștefan Călărășanu, un sculptor de excepție FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-513432810">

Născut la 9 martie 1947 în Drobeta Turnu-Severin, Ștefan Călărășanu a făcut studiile liceale în orașul natal și după câteva încercări eșuate la facultățile de construcții și arhitectură din București, a ales să vină la Timișoara, unde, atras inițial de desen și grafică, a absolvit în 1973 Facultatea de Arte Plastice. Următorii trei ani i-a dedicat studiilor libere în atelierul sculptorului George Apostu, de la care, așa cum singur mărturisea, a învățat îm primul rând “respectul față de artă… atelierul trebuie să fie sfânt. Dacă te-ai apucat să umbli pe drumul ăsta, umblă până la capăt, că și-așa n-are capăt…”.

Bilanțul unui sculptor de excepție

Ștefan Călărășanu și-a dedicat 36 de ani din viață sculpturii, bilanțul fiind unul de excepție: 18 expoziții personale realizate de-a lungul a 28 de ani, 23 de expoziții de grup în galerii din Timișoara și alte orașe din România, precum și în Franța, Germania, Olanda, SUA, Ungaria, Grecia, Austria și Italia și zece simpozioane de sculptură.

Ștefan Călărășanu este autorul a 18 lucrări de artă monumentală în Timișoara și în diferite locuri publice din țară și străinătate, a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici și a câștigat Marele Premiu Național „George Apostu” la Arad, în 1998. A mai fost distins cu Premiul pentru sculptură U.A.P.R. la București, în 2004, Premiul Juriului Național București în 2005 și Premiul U.A.P. Timișoara în 2013.

O „meserie” ritualică

Pentru Ștefan Călărășanu, sculptura a fost o „meserie” aproape ritualică, pe care a făcut-o într-un mod clasic, tradițional, ca un adevărat cioplitor, în ciuda durității materiei, a pietrei mai ales, care-i rănea mâinile, dar pe care a supus-o cu forța sa interioară.

Sculpturile sale sunt lucrate în lemn, piatră sau bronz, materiale tradiționale deopotrivă de dragi, „profunde, totdeauna foarte serioase, foarte grave, foarte puternice. Lemnul se naște, moare. Bronzul frizează bogăția. Dar piatra-i materialul de elecție. Lemnul are o savoare, o conduită și, culmea, o stare împărătească. E drept, e frumos, nu poți să nu-l iubești. Lemnul e ca o inimă de om: lucrează” sunt cuvintele folosite de sculptor pentru materia pe care o modela cu măiestrie și cu multă iubire. Multe lucrări ale sale sunt combinații din aceste materiale, unele poartă semne și cele mai multe lucrări au denumiri care se repetă, obsedant, sub diferite forme și mărimi.

Temele lui Ștefan Călărășanu

În opera sa se conturează câteva perioade distincte, cu teme mari: perioada „mamelonară”, fructiferă, care a durat 14 ani, „clopotele”, iar apoi misterioasele „semne”, care au coexistat cu clopotele, toate ca rod al unui imbold interior. „Semnele sunt ca o îmbrăcăminte, îmbracă o formă. Ele curg. Semnele au un scop decorativ, niciunul din semne nu seamănă cu celălalt”.

În sculpturile lui Ștefan Călărășanu, un artist arhetipal și intuitiv, ale cărui lucrări sunt născute dintr-un univers asumat, transpus în forme abstracte, cu tente postmoderniste, într-o siteză a curentelor artei universale, lemnul pulsează, clopotele sună chiar dacă nu au limbi, iar bronzul e aur și toate sunt străbătute de Duhul Sfânt. O parte din lucrările sale se află în colecții de muzeu, altele în colecții private sau în locuri publice. În Timișoara, Ștefan Călărășanu este autorul mai multor lucrări monumentale: „Compoziție” (1984), „Clopotului libertății”, monument închinat martirilor din decembrie 1989, ridicat în Piața Traian și lucrat în travertin (1994), bustul lui Stan Stan Vidrighin de pe Aleea Personalităților din Parcul Central și al lui Constantin Brâncuși.

Tot Ștefan Călărășanu este autorul lucrării de excepție „Pianul 1270, în bronz major”, expusă in holul operei timișorene. În Timiș, el este autorul a două monumente de piatră din Lugoj, „Martir” și „Isus Cristos”, în 1991, și al monumentului funerar al poetului Petre Stoica de la Jimbolia. În ultimul an de viață, când nu mai putea sculpta în atelierul său din Fabric, de pe malul Begăi, desenul a fost cel care i-a alungat tristețea.

S-a stins din viață înainte de vreme, în 2 decembrie 2013 iar în anii care au urmat au fost organizate mai multe expoziții post-mortem, ultima fiind vernisată chiar în 9 martie 2017, când sculptorul ar fi împlinit 70 de ani.

Surse foto: Dan Buruleanu, ziare.live.ro, banatulazi.ro, aerindex.ro, domeniulartelor.ro, ciprianchirileanu.blogspot.ro, calarasanu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.