Cum să adopți căței ce pot fi eutanasiați și cât vei plăti....

Cum să adopți căței ce pot fi eutanasiați și cât vei plăti. Vezi ce pagină dedicată timișorenilor inimoși a apărut pe Facebook

1
DISTRIBUIȚI
daniflor17
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Eutanasierea câinilor vagabonzi care deja se află în adăpostul Danyflor de la Timișoara ar trebui să înceapă de astăzi, potrivit legislației în vigoare. Niciun reprezentant al municipalităţii nu poate însă spune precis când anume se va da startul operaţiunii pentru care şeful Direcţiei de Mediu, Adrian Bere, spune că a făcut toate demersurile necesare. La aducerea în adăpost, pentru fiecare câine se completează un formular special care, printre altele, arată şi data la care a fost prins. Apoi, după 14 zile, cu acordul medicului veterinar desemnat de primărie, câinele poate fi eutanasiat în cazul în care nu a fost adoptat sau reţinut.

În adăpostul de la Danyflor sunt acum 400 de câini.


Pentru ei, iubitorii de animale au făcut un grup special pe Facebook, acolo unde şeful Danyflor Marcel Puşcaş a postat poze cu câinii ce pot fi adoptaţi în speranţa că timişorenii inimoşi vor veni la adăpost şi astfel să îi salveze de la moarte. Mai mult, animalele pot fi adoptate şi de la distanţă, ceea ce presupune ca proprietarul să dea bani pentru întreţinerea căţelului care va rămâne în adăpost. Puşcaş a declatat, pentru PRESSALERT.ro, că deşi unele animale sunt rezervate pentru adopţie, acest lucru nu devine oficial abia atunci când doritorul depune o cerere la Danyflor. Costul adopţiei unui animal se ridică la aproape 50 de euro, pentru că acesta trebuie vaccinat, deparazitat şi sterilizat pe banii proprietarului. Pentru adopţia de la distanţă, municipalitatea nu a stabilit încă o taxă. Deşi câinii astfel adoptaţi ar urma să rămână tot în adăpost, Puşcaş este încrezător că la Danyflor va fi loc pentru toţi câinii pe care iubitorii de animale îi vor întreţine, chiar dacă nu îi iau acasă, având în vedere că numărul maidanezilor va scădea odată cu începerea operaţiunii de eutanasiere. Pozele cu animalele de la Danyflor pot fi văzute aici.

1 COMENTARIU

  1. Acum sa-i vad pe cei care se bat cu caramida in piet ca iubesc cainii de pripas si nu accepta eutanasierea lor !
    Daca nu adopta maidanezi, vor trebui sa-si tina gura – si sa se ascunda.

Dă-i un răspuns lui Johnny Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.