Dosarul lotului Moravița 1 a ajuns la ultimul act. Ce a cerut...

Dosarul lotului Moravița 1 a ajuns la ultimul act. Ce a cerut acuzarea pentru toți inculpații UPDATE 3 De ce s-a „rupt” procesul şi cu ce anunţ bombă a venit un avocat celebru

8
DISTRIBUIȚI

stamora 7 mic p

După două termene în care judecarea dosarului de corupție și contrabandă Moravița 1, astăzi, s-a ajuns la judecarea pe fond a acestuia. Nu înainte să se discute o cerere a unuia dintre avocaţi de a se adresa o întrebare preliminară Curţii Europene de Justiţie referitoare la datoria vamală, instanţa respingând-o pe motiv că magistrații europeni s-au pronunţat în 2009 şi 2010 pe acelaşi tip de întrebare. Judecătoarea a dat cuvântul pe fond, stabilind ca primul lot de avocaţi şi inculpaţi să rămână în sală, ceilalţi putând să plece şi să revină la ora 16,30.

Procurorul de şedinţă a considerat că există probe care să dovedească infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii şi a solicitat pentru toţi condamnarea la pedepse cu executare şi confiscarea sumelor pe care le-au primit cu titlu de mită.

Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla cele mai importante informaţii legate de derularea procesului.

UPDATE 1 Chiar de la primele luări de cuvânt, avocaţii au solicitat schimbarea încadrărilor juridice din grup infracţional organizat, în asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi, în cele mai multe dintre cazuri, achitarea sau condamnarea la pedepse cu suspendare. Procuroul de şedinţă a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice susţinând că faptele susţin acuzaţiile DNA.


„Acest grup funcţionează şi în prezent. S-a dovedit în cazul lui Sinisa care a fost prins de DIICOT la două luni după arestările din vămi că a continuat să acţioneze în acelaşi mod cu cei care nu au fost inculpaţi din vama Moraviţa. Acest grup nu poate fi destructurat datorită complicităţilor existente şi funcţionează şi acum”. Avocaţii au atacat în valuri acţiunile investigatorilor care au fost acuzaţi de instigare. Avocatul unuia dintre inculpaţi acuzat de săvârşirea a 23 de fapte de luare de mită a susţinut că „a luat bani la insistenţele investigatorului. Îl mută cu el pe tură după care îl filmează când în dă 20 de euro sau 10 lei. Dacă asta nu e atitudine provocatoare, nu mai este alta”. Audierile continuă.

UPDATE 2 Investigatorii au fost acuzaţi de faptul că au încurcat datele când au întocmit o parte din procesele verbale sau că unele din informaţiile notate în procesele verbale sunt inexacte. Inculpaţii au susţinut la rândul lor că nu şi-au îndeplinit decât atribuţiile de serviciu şi că nu sunt probe care să-i incrimineze, ci doar vorbe ale investigatorilor.

UPDATE 3 Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a depus în instanţă un document care certifică faptul că, ieri, a fost depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care se cere strămutarea dosarului şi, de asemenea, suspendarea dosarului până la judecarea cererii de strămutare. Termenul pentru judecarea cererii de suspendare a fost stabilit pentru vineri. Instanţa a anunţat că a luat act de anunţul avocatului, dar procesul este deja pe fond şi i-a dat cuvântul pentru clientul său. Pentru că deja toată lumea era obosită, judecătorul a anunţat că vor mai fi audiaţi câţiva inculpaţi, urmând ca procesul să fie suspendat şi reluat, joi, la ora 13, într-o altă sală a Curţii de Apel Timişoara.

 

 

8 COMENTARII

    • da’ de ce gatu’ lu’ coana ma-ta ma jignesti,esti abonat la ciordeala sau esti parte in proces ? 😀

  1. unde e nevasta lui cumpanasoiu? ea a fost mutata de la Aeroport, tot din cauza mitei…a fost saltata aici dar vad ca nu apare niciunde. cum a disparut?

  2. Cat s-a recuperat din prejudiciul creat? Pedepsele sunt intotdeauna mici la cei cu prejudicii mari iar cei care fura gaina iau ani grei. Asta e justitia adevarata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.