Societatea locală de apă a ajuns să plătească daune unei timișorence care a picat într-un canal, după ce victima a chemat în instanță Aquatim. Femeia s-a accidentat călcând pe un capac al unui cămin de branșament amplasat pe spațiul verde, capac care a culisat. Hotărârea judecătorească definitivă a fost pronunțată în luna octombrie a anului 2013, Aquatim plătind daune morale suma de 5.000 de euro. ”Este o sumă mică, dar este un început pentru astfel de spețe, pe daune morale. Victima s-a accidentat în vara lui 2012 și nici până în prezent nu este recuperată complet”, a declarat avocatul femeii, Adrian Gociu. În urma accidentării, femeia a suferit ruptură de ligament și de menisc la genunchi, rănile necesitând 40 de zile de îngrijiri medicale.
Oficialii Aquatim explică faptul că se preocupă permanent ca rețeaua de canalizare să funcționeze în condiții optime, capacele și grilajele la locul lor.
”Aquatim a luat și ia în continuare măsuri de prevenire a riscurilor legate de capacele căminelor sau grătarele receptorilor pluviali. Avem un program de mentenanță preventivă a rețelelor de apă și canalizare, care include inspecții și verificări regulate a stării capacelor de către personalul Aquatim. Capacele lipsă sau cele necorespunzătoare sunt înlocuite”, a declarat Loredana Leordean, purtătoarea de cuvânt a Aquatim. Cum în Timișoara există 17.000 de capace canal și 5.000 de grătare, e practic imposibilă acoperirea a 100% din aceste riscuri, numai prin activitatea personalului societății. ”Societatea este asigurată pentru răspundere civilă generală față de terți și a demarat procedura de recuperare a sumelor plătite cu titlu de daune”, a mai explicat Leordean.
Nu în ultimul rând, furtul capacelor de canal cu care se confruntă Aquatim, este o problemă gravă. În Timișoara, se fură circa 250-350 de capace și grătare în fiecare an. Prejudiciile aduse Aquatim sunt mari, iar riscurile pentru populație sunt serioase. De cele mai multe ori făptașii nu sunt găsiți sau, atunci când sunt găsiți și prejudiciul este recuperat, nu sunt făcuți răspunzători pentru faptele lor.