Studenții străini din Timișoara învață să facă mărțișoare pe care le vor...

Studenții străini din Timișoara învață să facă mărțișoare pe care le vor vinde pentru un scop nobil

0
DISTRIBUIȚI

576050_356300464478926_1814707773_n

O parte din tinerii veniți din întreaga lume în orașul de pe Bega, pentru câteva luni, prin programul Erasmus se implică într-o acțiune ce are un scop nobil.


Studenții învață cum să confecționeze mărțișoare, pe care, apoi, le vor vinde în schimbul unei sume modice. Banii strânși vor fi folosiți pentru achiziționarea de cărți noi ce vor fi donate micuților părăsiți de părinți de la Centrul de Plasament Găvojdia.

Acțiunea caritabilă are loc în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului social “Un mărțișor pentru o carte”, ce presupune implicarea studenților străini de la Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica din Timișoara în confecționarea și realizarea de mărțișoare. Mărțișoarele vor fi vândute în perioada 25 – 28 februarie în universitățile timișorene.

Erasmus Student Network (ESN) este o organizație studențească internațională non-profit, care are la baza principiul studenții ajută studenții, fiind una dintre cele mai mari asociații studențești din Europa. Misiunea acesteia este de a reprezenta studenții internaționali, oferindu-le oportunități pentru înțelegere culturală și dezvoltare personală. ESN Timișoara este secțiunea locală a acestei organizații.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.