Cel mai mare inventator dat lumii de Banat este celebrat în aceste zile, când se împlinesc 108 ani de la momentul în care acesta a reușit primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul.
Mâine, începând cu ora 11,00, la muzeul „Traian Vuia” din localitatea cu acelaşi nume va avea loc simpozionul „Traian Vuia – pionier al aviaţiei mondiale”, organizat de Muzeul Banatului şi Consiliul Judeţean Timiş pentru a rememora ziua de 18 martie 1906, când, la Montesson, Traian Vuia a zburat pentru prima dată cu un aparat de zbor mai greu decât aerul.
Aflat la cea de-a doua ediţie, simpozionul va reuni, alături de oficialităţi locale, judeţene, istorici şi profesori, mai multe nume de referinţă, printre care Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, sau Iosif Rus, preşedintele Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii. Simpozionul, moderat de prof. dr. Mihai Pârvulescu, va cuprinde mai multe comunicări cu referire la personalitatea lui Traian Vuia, viaţa şi activitatea sa ştiinţifică, dar şi poziţia pe care acesta a avut-o la Congresul naţiunilor oprimate de la Roma, în aprilie 1918, relaţiile cu familia sa, aşa cum e reflectată în corespondenţa sa păstrată la Muzeul Banatului, precum şi referiri la începuturile aviaţiei la Arad şi aeroportul Arad în perioada interbelică, contribuţii româneşti la dezvoltarea zborului extraatmosferic sau activitatea aeronauticii regale la Stalingrad şi cotul Donului.
O minte sclipitoare
Cel care a fost supranumit „părintele aviaţiei moderne” s-a născut la 17 august 1872 în satul Surducu Mic, comuna Bujor (astăzi Traian Vuia). A început şcoala mai devreme decât alţi copii, când îşi însoţea sora mai mare la şcoala confesională română din Bujor. A fost un elev strălucit până la terminarea liceului şi şi-a luat bacalaureatul cu calificativul „eminente”. A urmat apoi studii de mecanică la Politehnica din Budapesta dar a fost silit să le abandoneze după un an din cauza resurselor materiale extrem de modeste şi s-a tranferat la facultatea de drept, unde avea posibilitatea să şi lucreze, pentru a-şi asigura plata taxelor şi mijloacele de trai.
În 1901 obţinea titlul de doctor în drept, cu Magna cum laude. Nu şi-a întrerupt însă niciodată preocupările din domeniul tehnic, pe care le avea de pe vremea când era elev la liceul din Lugoj, şi în iarna anului 1901-1902 a conceput o machetă denumită „aeroplan-automobil”, o maşină de zbor acţionată prin pedale care utiliza curenţi aerieni, deşi, de multă vreme, nutrea convingerea că problema zborului poate fi soluţionată prin mijloace mecanice. Cum în ţară nu dispunea de toată documentaţia necesară, în vara anului 1902 a decis să plece la Paris, unde, la vremea respectivă, problema zborului era viu dezbătută.
A studiat lucrările care tratau rezultatele obţinute până atunci în domeniu şi cu toate că zborul cu baloane dirijabile entuziasma pe toată lumea, el şi-a întărit convingerea că soluţia problemei nu poate fi decât „o maşină mai grea decât aerul”. În 1903 prezenta Academiei de Ştiinţe din Paris un mecanism intitulat „Proiect de aeroplan-automobil”, în care aducea argumente ştiinţifice şi tehnice în favoarea posibilităţii zborului cu un aparat mai greu decât aerul.
Argumentele sale erau cu totul originale în comparaţie cu cele susţinute până atunci, care nu admiteau decât posibilitatea zborului cu aparate mai uşoare decât aerul. El a stăruit şi asupra importanţei lansării aeroplanului pe roţi, considerând că se poate trece imediat la construirea maşinii. Cum rezoluţia pentru memoriul său a fost că „realizarea şi rezolvarea problemei zborului cu un aparat mai greu decât aerul este himerică”, Traian Vuia a hotărât să-şi construiască singur aparatul.
În mai 1903 a solicitat Oficiului Naţional al Proprietăţii Industriale din Republica Franceză un brevet de invenţie sub denumirea de „Aeroplan-automobil”, care i s-a eliberat în luna august şi a fost dat publicităţii în toamna aceluiaşi an. Construcţia maşinii a putut fi realizată cu ajutorul prietenilor de la Paris şi al lugojenilor, care au adunat fondurile necesare. Ea a început în toamna anului 1903 şi s-a terminat în februarie 1905, dar cum au apărut greutăţi în procurarea motorului, montarea completă s-a realizat abia în decembrie 1905, după care s-a trecut la primele experimentări de teren. Aparatul avea o greutate de 250 de kilograme, o suprafaţă de susţinere de 14 mp şi un motor de 20 CP.
Nouatea absolută a fost trenul de aterizare care mijlocea câştigarea vitezei necesare pentru decolare, căci aeroplanele care fuseseră construite înainte nu dispuneau de mijloace proprii de decolare. El a adoptat şi formula monoplan şi a aplicat principiul unei singure elice. Motorul era alimentat cu anhidridă carbonică, gaz obţinut prin arderea completă a cărbunelui de lemn. Experimentarea aeroplanului a început pe o porţiune de teren lângă Paris, spre Montesson, chiar în decembrie 1905 iar apoi în februarie şi martie 1906, când aparatul a rulat pe pământ nefolosind întreaga putere a motorului şi a pregătit epocalul zbor din 18 martie 1906.
În ziua respectivă, Traian Vuia a rulat cu aparatul său pe o distanţă de aproximativ 50 de metri şi, după ce a câştigat viteza necesară, a pierdut contactul cu pământul şi a parcurs în zbor o distanţă de 12 metri, la o înălţime de 0,60 centimetri – un metru. Cum motorul s-a oprit brusc, aparatul, rămas în voia vântului, s-a înclinat spre un arbore, alegându-se cu stricăciuni la o aripă şi la elice, dar rezultatul obţinut însemna o performanţă tehnică extraordinară, fiind pentru prima oară când un om s-a desprins de pământ cu un aparat mai greu decât aerul, doar cu ajutorul mijloacelor proprii de bord.
La concurență cu frații Wright
Macheta aparatului construit în acei ani a fost expusă în pavilionul românesc al expoziţiei universale de la Paris din 1937 iar Traian Vuia a rămas deschizătorul de drum în acest domeniu al aviaţiei. Alte experienţe de zbor au avut loc între anii 1906-1907 şi, treptat, sistemul conceput de Traian Vuia a fost adoptat de toţi constructorii de avioane, chiar şi de adversarii cei mai înfocaţi ai zborului cu aparate mai grele decât aerul.
Din cauză că la reuşita lui Traian Vuia n-au fost prezente şi persoane oficiale, performanţa sa nu a fost omologată de vreo organizaţie aeronautică, motiv pentru care s-au ivit numeroase dispute cu privire la întâietatea pe plan mondial a primului zbor mecanic. Aceasta a mai fost revendicată de brazilianul A. Santos-Dumont, de fraţii Wright, dar, cu modestie, Traian Vuia avea să spună: „Ce importanţă are cine a făcut un lucru; important este că el există. Eu n-am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om… Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman”. Izbânda lui Traian Vuia a înclinat balanţa studiilor şi cercetărilor dinspre balonul dirijabil spre aparatele mai grele decât aerul şi a însemnat un pas hotărâtor în istoria aeronauticii.
Foto: adevarul.ro
