Mascații şi inspectorii ANAF, în operaţiunea „scuturaţi clubul”. Ce au descoperit în...

Mascații şi inspectorii ANAF, în operaţiunea „scuturaţi clubul”. Ce au descoperit în urma controalelor FOTO

7
DISTRIBUIȚI

POLITIA 03_resize

Clienții unor locuri de distracție din oraș au avut parte de câteva senzații tari în plus în noaptea de vineri spre sâmbătă, când localurile au fost vizitate de polițiști însoțiți de inspectori ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Însoţiţi de luptătorii SAS şi ai Jandarmeriei, inspectorii au verificat autorizaţiile de funcţionare, actele privind înregistrarea contabilă a veniturilor, dar şi modul în care managerii au ales să-şi informeze clienţii cu privire la legile în vigoare.


Poliţiştii au luat la „purecat” actele celor prezenţi. În unul dintre baruri, bodygurdul împărtăşea din experienţă „nici nu ştii de unde vine pericolul. Îl vezi mic, nici nu zici că scoate cuţitul din buzunar. De câte ori nu s-a întâmplat aşa”.

Nu au fost incidente, cei de la ANAF şi poliţiştii au constatat doar o serie de nereguli, cea mai gravă fiind neînregistrarea unor produse pe casa de marcat, această „omisiune” ducând la o evaziune fiscală de zeci de mii de lei.

UPDATE 1 Cu această operaţiunii de ieri, au fost controlate 78 unităţi comerciale şi verificate în bazele de date ale poliţiei peste 258 de autovehicule. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 16 infracţiuni şi au aplicat 726 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere, încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, precum şi pentru activităţi de comerţ ilicit. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la peste 79.000 de lei.

Foto: Adrian Pîclișan

7 COMENTARII

  1. Actiunea de colectare de bani a pesedeului, se stie. In trafic politaii colecteaza, in baruri anaful colecteaza……la ce dracu mai pun taxe si impozite daca tot vin si se indestuleaza cand vor si cu cat vor?

  2. Astia vad prea multe filme cu banditi.. Sa caute la guvern si la protejatii din politica. Acolo e evaziunea si nu la ala ce n-a marcat cafeaua de cacat pe casa de marcat! Iar SaS ce cauta in ecuatie? Au treburi serioase de facut , nu sa faca pe bau-bau.. Nu le sta bine. Si inca ceva: sa verifice arabii, pietarii si tiganii daca vor evaziune

Dă-i un răspuns lui baubau Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.