Ponta: Oprea preia, ca titular, funcţia de ministru de Interne

Ponta: Oprea preia, ca titular, funcţia de ministru de Interne

0
DISTRIBUIȚI

gabriel_oprea  mana

Premierul Victor Ponta a declarat că Gabriel Oprea va prelua, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite de dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire, scrie Mediafax. Victor Ponta a precizat, într-o intervenţie telefonică la România TV, referitor la întrevederea avută cu Traian Băsescu marţi seară, că a fost la preşedinte pentru a-i prezenta rezultatul votului Parlamentului şi Hotărârea care deja a fost publicată în Monitorul Oficial şi pentru a-i cere, în baza prevederilor constituţionale, să îi numească pe noii miniştri.

„Nu avem niciun fel de concluzie în această seară, a rămas că discutăm şi mâine (miercuri – n.r.) să găsim soluţia pentru aplicarea Hotărârii Parlamentului”, a menţionat Ponta. În ceea ce priveşte situaţia de la Ministerul de Interne, unde interimatul asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea expiră în 8 martie, premierul a arătat că acesta va prelua portofoliul, ca titular, miercuri. „Până acceptă preşedintele decizia Parlamentului şi îi numeşte pe toţi miniştrii, să nu ne trezim că vineri nu mai există deloc ministru de Interne şi avem o situaţie de urgenţă şi nu are nimeni voie să semneze.


Ori, din punctul acesta de vedere, evident că domnul Oprea o să preia funcţia cu totul, nu doar ca interimar, mâine, pentru că preşedintele pleacă după aceea din ţară, la Dublin, însă eu recunosc că sper ca mâine să se aplice Hotărârea Parlamentului şi decizia CC şi să avem tot Guvernul, dar asta nu pot să-l oblig pe preşedinte”, a spus Ponta. Premierul a mai spus că va trimite miercuri dimineaţă propunerea cu privire la Ministerul de Interne.

„Mâine dimineaţă fac imediat propunerea, ca să nu ne trezim vineri seară că chiar nu mai poate nimeni să semneze pentru ministrul de Interne”, a arătat el. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că soluţia pentru a evita expirarea mandatului interimar al ministrului de Interne este ca viceprim-ministrul Gabriel Oprea să îşi dea demisia din funcţie pentru a fi numit şef la Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.