Traian Băsescu: ”Am promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi...

Traian Băsescu: ”Am promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energia electrică”

1
DISTRIBUIȚI

congres pdl 1  basescu 7

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi, menţionând că aşteaptă acum cu nerăbdare scăderea preţurilor la energie electrică.

Declarațiile președintelui:

– Am constatat o minciună publică consistentă, alimentată de la Guvern

– Chiar dacă ieri v-am informat că OUG e în vigoare de la 1 iulie 2013 şi a produs deja efecte, înţeleg că poveştile din siderurgie, preţul ridicat la energie, e pus pe seama promulgării legii de aplicare a OUG

– Am promulgat azi legea de aprobare a OUG şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energia electrică

– Legea e promulgată, sper ca sindicatele să nu mai aibă manifestări nici în faţa CCR şi nici să aştepte ceva de la preşedinte, pentru că e problema Guvernului, care are foarte mare grijă la preţurile la energie, astfel încât de la 1 aprilie introduce o noua taxă la combustibil

– Mă întreb ce promulgare vor aştepta atunci, pentru că vor fi profund afectaţi şi agricultorii şi cetăţenii

DESPRE ÎNTÂLNIRILE CU CHEVRON ŞI EXXON:

– Al doilea subiect e legat de întâlnirile de azi cu directorul pentru Europa al Chevron şi cu vicepreşedintele Exxon. Nu sunt lucruri extrem de importante de comunicat public, ambele companii intenţionează să-şi continue activitatea în ce priveşte valorificarea autorizaţiilor primite deja de la autorităţile guvernamentale, iar principalul meu mesaj a fost ca prima piaţă care trebuie satisfăcută e cea românească şi din Moldova, România luându-şi angajamentul să sprijine Moldova în reducerea până la eliminarea dependenţei energetice de Rusia şi Ucraina

– Planurile de afaceri trebuie să plece de la premisa că primele pieţe sunt România şi Moldova, iar de aici încolo orice excedent poate fi utilizat şi pentru vecini

DESPRE ÎNTÂLNIREA DE LA COTROCENI:

– Am avut o discuţie extrem de consistentă cu premierul, ministrul de Interne, structurile de securitate şi MAE

– În ce ne priveşte, obiectivul e ca oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru declaraţii care contravin Constituţiei, statului de drept şi comportamentului unui oaspete

– Am făcut campanii şi în Italia, Franţa, în rândul cetăţenilor români cu drept de vot, şi în SUA.


Dar niciodată nu mi-am permis în Spania să spun ce să facă cei din Catalonia sau să am indicaţii separatiste. Întotdeauna mesajul a fost de respect pentru legea din acel stat.

– E mesajul pe care îl transmit şi politicienilor maghiari, care în perioada următoare s-au anunţat în număr mare. Statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei. Oricine poate fi expulzat dacă nu respectă legile şi Constituţia

DESPRE LIDERUL JOBBIK:

– Statul român îi cunoaşte foarte bine activitatea, ştim declaraţiile în care cerea să lăsăm deoparte relaţiile româno-ungare şi să forţeze autonomia Ţinutului Secuiesc

– Am discutat azi cu premierul, trebuie să ne îmbunătăţim legislaţia. Probabil că noi am fost puţin relaxaţi plecând de la premisa că în România partidele extremiste nu au prins, arată că electoratul are un nivel de inteligenţă mult mai mare decât în ţări cu pretenţii mari

– Am discutat că ar trebui să avem în vedere o legislaţie care să vizeze abordările extremiste ale unor organizaţii. S-a discutat să gândim o legislaţie în acest sens

– E o procedură mai delicată, se poate adresa celor care se afla în ţară, sunt alte proceduri pe care probabil le veţi afla mâine

DESPRE GIGI BECALI:

– Gândesc profund. Serios, e un om într-o situaţie dificilă iar eu sunt într-o situaţie şi mai dificilă, nu discutăm de o femeie cu patru copii acasă sau o bătrână care a mutat gardul, nu e o decizie uşoară

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la ingineru Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.