Un supermarket a fost închis la trei ore de la inaugurare pentru...

Un supermarket a fost închis la trei ore de la inaugurare pentru că nu avea autorizaţii de construire și funcţionare, iar clienţii au fost daţi afară

5
DISTRIBUIȚI

Trolley in supermarket, exact date

Un supermarket din vestul țării a fost închis la doar trei ore de la inaugurare pentru că nu avea actele necesare, iar clienții care se aflau în acel moment în magazin au fost rugați să părăsească incinta.

„Când am mers în control magazinul era deschis, iar când le-am solicitat domnilor să ne prezinte documentele de funcţionare şi construire nu au putut. Nu au nimic, absolut nici un document. Nu există autorizaţie de funcţionare, nu există autorizaţie de construire. Le-am cerut acestor domni să respecte legea. Dacă un amărât de buticar din municipiul Deva are o autorizaţie de funcţionare, mi se pare o bătaie de joc la adresa devenilor ca un astfel de lanţ comercial să-şi permită să deschidă un magazin fără să deţine nici o autorizaţie.


Este inadmisibil! Asa ceva nu vom tolera”, a spus Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva.

Zeci de oameni care au mers la cumpărături, ademeniţi de promoţiile oferite cu ocazia inaugurării supermarketului Profi au fost rugaţi să părăsescă incinta, iar magazinul deschis la parterul Hotel Deva a fost închis până când reprezentanţii vor obţine autorizaţiile necesare. Conducerea magazinului a fost amendată cu 400 de lei de către poliţiştii locali, pentru că a deschis porţile acestuia, înainte de a intra în legalitate. „Reprezentanţilor lanţului comercial li s-a pus în vedere la începutul acestei săptămâni că nu pot deschide supermarketul, până nu obţin toate autorizaţiile. Nu înţelegem de ce au continuat în demersul lor înainte de a intra în legalitate. De ei depinde când se va redeschide supermarketul. Dacă intră în legalitate îl pot deschide”, a mai declarat Nistor.

Reprezentanţii Profi nu au vrut să facă declaraţii legate de deschiderea supermarketului din Deva.

5 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui a Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.