Primarul Robu a stabilit personal și cum trebuie iluminată artistic clădirea Operei....

Primarul Robu a stabilit personal și cum trebuie iluminată artistic clădirea Operei. Care-i detaliul ținut la secret

4
DISTRIBUIȚI
robu iluminat opera 1
Primarul Nicolae Robu a dat, timp de două ore, indicații cum să fie iluminată clădirea Operei Foto: Constantin Duma

Primarul Nicolae Robu este extrem de pretenţios cu iluminatul Operei din Timişoara. Edilul şef a fost prezent în faţa Operei, în această seară, de la ora 21, alături de specialişti de la Elba în frunte cu conducerea companiei, viceprimarul Dan Diaconu şi candidatul PNL la europarlamentare Cristian Buşoi. Vreme de aproape două ore Robu a cerut ca luminile să fi schimbate, rotite, date la intesitate mai mare şi mai mică, atenţionând că o operaţiune de acest tip trebuie trată cu mare atenţie.

Edilul a primit nu mai puţin de 12 simulări pe calculator, însă s-a lămurit cel mai bine la faţa locului, acolo unde a putut dicta cum să fie puse în valoare ornamentele.


Odată finalizate probele, edilul a declarat că „promisiunea făcută de firma Elba că va sponsoriza iluminatul artistic al Operei, promisiune făcută la rugămintea mea, se materializează. În această seară am exprimentat câteva variante de iluminat care au fost propuse de specialişti şi am făcut la faţa locului câteva ajustări a căror necesitate şi oportunitate este mai vizibilă decât în regim de simulare pe calculator. Cred că va ieşi un iluminat foarte frumos, un iluminat în care vor fi puse în evidenţă coloanele şi ornamentele părţii frontale a frumoasei clădiri a Operei din Timişoara. Se folosesc trei tipuri de lumină alb rece, alb neutru şi alb cald. Din îmbinarea celor trei nuanţe de alb, albul cald fiind de fapt o nuanţă ce dă înspre gălbui va ieşi o iluminare splendidă aşa cum este şi cea din vecinătate de la Palatul Lloyd”.

Legat de termenul de finalizare a redecorării Operei, Robu a completat că „partea din faţă va fi finalizată cât de curând, probabil în timp de o lună, o lună şi jumăte înainte de începerea festivalului Jazz Tm. Părţile laterale care dau înspre strada Alba Iulia şi Mărăşeşti vor fi făcute tot în această vară”. Valoarea lucrării este de 100.000 de euro, iar costurile sunt suportate integral de Elba şi de partenerii săi. Surse demne de încredere susţin că peretele din balconul Operei ar putea fi iluminat cu roşu, galben şi albastru la evenimentele speciale, însă informaţia a fost ţinută secretă de primar.

4 COMENTARII

  1. Cum se pricepe el la toate….
    O fi vreun subiect de interes public in care el nu se pricepe mai bine decat oricare dintre noi, ca sa nu fie nevoit sa ceara parerea altora?…

  2. 100000 de euroi pe o lucrare care cu indulgenta costa jumatate… Dati fraierilor bani… ca va scoate ochi primarele cu licuricii lui…si baietii destepti isi freaca manutele.

Dă-i un răspuns lui iluminat arhitectural Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.