Traian Băsescu: Situaţia Ucrainei s-a discutat demult în CSAT. Ponta nu şi-a...

Traian Băsescu: Situaţia Ucrainei s-a discutat demult în CSAT. Ponta nu şi-a dat seama când

1
DISTRIBUIȚI

ponta_basescu

Situaţia Ucrainei s-a discutat demult în CSAT, dar premierul Victor Ponta nu şi-a dat seama când, a declarat, sâmbătă seara, preşedintele Traian Băsescu, solicitat să comenteze faptul că premierul a precizat că va propune acest subiect la viitoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, scrie Mediafax. „S-a discutat demult, da’ (premierul – n.r. ) nu şi-a dat seama când”, a precizat, sâmbătă seara, la ieşirea dintr-un restaurant, preşedinteleTraian Băsescu, rugat să comenteze faptul că premierul Victor Pontaa declarat că la prima şedinţă a CSAT va propune să se discute despre situaţia Ucrainei. Întrebat dacă îl va susţine pe Crin Antonescu la prezidenţiale, şeful statului a răspuns scurt: „E, asta-i bună”.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că va propune ca în următoarea şedinţă a CSAT să existe „o analiză foarte clară” a instituţiilor statului, inclusiv a serviciilor de informaţii, legat de ceea ce va putea face România pentru a sprijini Republica Moldova în contextul conflictului din Ucraina. El a spus, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor legate de suplimentarea bugetului Armatei în contextul conflictului din Ucraina, că s-a decis deja ca Ministerul Apărării Naţionale să beneficieze de o alocare suplimentară de 700 de milioane de lei, pentru modernizare, retehnologizare şi întreţinere. Întrebat de jurnalişti despre informaţii furnizate de presa rusă potrivit cărora România nu ar rezista mai mult de 30 de minute în faţa unui război, Ponta a răspuns: „Ar rezista mult mai mult”.

„Tocmai pentru că vreau să dau asigurări că niciun cetăţean român nu este şi nu va fi în pericol, luni, împreună cu ministrul Mircea Duşă, vom face o analiză şi vom pregăti pentru prima şedinţă a CSAT toate datele şi strategia pentru a da asigurări populaţiei Romaniei şi fratilor de pe peste Prut.


Niciun român nu e în pericol, dar investiţii suplimentare şi o strategie sunt absolut necesare”, a spus Ponta.

1 COMENTARIU

  1. Inca, nu e treaba voastra! Conflicte, au mai fost linga granitele tarii! ( Ex: Fosta Iugoslavie). Ar fi in stare sa arunce Romania in razboi, numai sa se salveze pe ei!

Lasă un răspuns la Mariana A. Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.