Udrea afirmă că niciuna dintre neregulile privind Fondul de Mediu nu a...

Udrea afirmă că niciuna dintre neregulile privind Fondul de Mediu nu a fost în interimatul ei

0
DISTRIBUIȚI
<


p>Udrea-si-Traian-Basescu

Elena Udrea a transmis, duminică, o precizare în care afirmă că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului, aşa cum au transmis presei surse din Guvern, scrie Mediafax. Ea arată că în nota de informare nu se face referire la numele ei şi că Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural nu a fost coordonat de Ministerul Dezvoltării, ci de prim-ministru. Guvernul a anunţat, duminică, că a sesizat organele penale acuzând că, în 2009-2012, mai multe administraţii locale, printre care cea PDL din Piatra Neamţ, condusă de Gheorghe Ştefan, şi Corbii Mari, unde primar era Constantin Anghel, au comis nereguli în utilizarea Fondului pentru Mediu pentru proiecte din Programul spaţiilor verzi.

Surse din Guvern au transmis presei că unele nereguli ar fi fost identificate în perioada în care Elena Udrea conducea interimar Ministerul Mediului, instituţie care gestionează Fondul de Mediu. Udrea, ca ministru al Dezvoltării în Guvernul PDL, a condus interimar Ministerului Mediului în noiembrie-decembrie 2009, după ce PSD s-a retras de la guvernare. Concluzia rezultă în urma anchetei Corpului de control pe baza unui „eşantion” constituit dintr-o serie de unităţi administratv-teritoriale, respectiv municipiul Piatra Neamţ, oraşul Petrila (PDL) şi comuna Ila (Hunedoara, PDL), comunele Dragalina (PSD) şi Ştefan cel Mare (Călăraşi, PSD), comunele Aghireşu (PDL) şi Mihai Viteazu (Cluj, UDMR), comunele Corbii Mari şi Răscăeţi (Dâmboviţa, PDL), comuna Roata de Jos (Giurgiu, PDL) şi comuna Lovrin (Timiş, PDL). Conform raportului, unele dintre aceste autorităţi au primit bani şi prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural. În raport se arată că, în 2009, pentru realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, Administraţia Fondului pentru Mediu a încadrat proiectul într-o altă categorie decât cea corespunzătoare la analiza cererii de finanţare, având ca efect obţinerea unei finanţări suplimentare de către autoritatea locală, putându-se observa totodată că, iniţial, a fost marcată în formular rubrica care atestă respingerea proiectului, marcare ştearsă ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.