După o stagiune de succes, trupa Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara a fost invitată să participe, sâmbăta trecută, la olimpiada actorilor, care s-a desfăşurat la Kecskemét, un eveniment cultural-sportiv care a reunit trupele teatrelor maghiare din mai multe țări. Manifestarea a prilejuit actorilor, spre încântarea spectatorilor, posibilitatea de a-şi demonstra, pe lângă talentul actoricesc, şi pe cel sportiv.
Echipa timişoreană a participat la mai multe manifestări sportive – fotbal, streetball, ping-pong şi atletism – şi a revenit acasă cu trofee valoroase: patru medalii de aur şi două de argint.
Magyari Etelka, actriţa stagiunii şi protagonista spectacolelor „Regina frumuseţii din Leenane” şi „Incendii”, a câştigat primul loc la ping-pong feminin, iar Benedek Levente, graficianul teatrului, şi-a adjudecat medalia de argint la categoria bărbaţi între 28 şi 34 de ani. Directorul teatrului, Balázs Attila, a câştigat două medalii de aur la alergare, 800 respectiv 300 de metri, iar Adrian Borugă, contabilul-şef al teatrului, şi-a inclus în palmaresul sportiv o medalie de argint la atletism şi una de aur la alergare 100 de metri.