Fostul primar Gheorghe Ciuhandu l-a DESFIINŢAT pe Nicolae Robu. Ce spune despre...

Fostul primar Gheorghe Ciuhandu l-a DESFIINŢAT pe Nicolae Robu. Ce spune despre motivul pentru care liberalul a ajuns edil şef al Timişoarei UPDATE Reacția lui Robu: „Eu n-am motive să mă simt frustrat”

12
DISTRIBUIȚI

CIUHANDU LA PRESSALERT LIVE01.JPG02_resize

Acuzat de mai multe ori în ultimele zile de şeful PNL Timiş primarul Nicolae Robu că a vândut oraşul rromilor, că a dat PNŢCD pe mâna PSD, dar şi că, alături de fraţii Cristescu, este autorul debarcării PNL de la guvernarea locală, fostul edil şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a emis astăzi un comunicat de presă prin intermediul căruia îl desfiinţează pe liderul liberal.

Prima lămurire – cum a ajuns Robu primar

Despre candidatura lui Robu la primărie şi cum a ajuns acesta să câştige mandatul de edil şef al urbei de pe Bega, Ciuhandu spune că “În anul 2012 am decis să nu mai candidez la funcția de primar al municipiului Timișoara, în ideea de a lăsa loc unor oameni tineri, dar și să mă retrag din politica publică, sătul fiind de nivelul de cloacă la care se ajunsese. Anterior luării acestor decizii am fost abordat direct de copreședinții USL – domnii Ponta și Antonescu, care mi-au propus să candidez la funcția de primar din partea USL. Am refuzat propunerea, deoarece aceasta ar fi însemnat să abandonez singurul partid din care fac și am făcut parte vreodată – PNȚCD. Pe fondul acestei situații a ajuns dl. Robu să candideze din partea USL și să ocupe funcția de primar – adică din postura de rezervă sau înlocuitor de nevoie. Aceasta este realitatea pe care dl Robu o cunoaște foarte bine și care explică frustrarea pe care o manifestă față de mine”.

Proiectele – o poveste fără sfărşit

„În cei doi ani de mandat care s-au scurs până acum a căutat să își atribuie în mod abuziv proiecte care, de fapt, provin din administrația Ciuhandu, proiecte care au fost pregătite, finanțate și unele chiar începute de atunci. Mă refer în special la proiectele majore aflate azi în derulare: reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor Begăi, pasajul de la Michelangelo – toate acestea sunt proiecte pe care dl Robu le-a moștenit și la care nu are nicio contribuție. Faptul că dânsul se plimbă azi pe șantiere și taie panglici nu înseamnă că are vreun merit în realizarea lor, ci mai degrabă șansa de a fi preluat un oraș cu o strategie coerentă de dezvoltare și cu banii asigurați din fonduri europene pentru această dezvoltare, spune Ciuhandu”. Acesta îl ia in râs pe edil şi atenţionează că „singurele proiecte pe care dl Robu le-a realizat în doi ani de mandat și pe care și le poate asuma în mod exclusiv sunt finanțarea echipei de fotbal ACS Poli (Recaș), retrogradată anul acesta în divizia B, și amplasarea palmierilor pe arterele centrale ale orașului. Primul proiect este un eșec lamentabil plătit de timișoreni cu milioane de euro, iar cel de-al doilea o “realizare” cu care ne-am făcut de râs în toată țara. Ca proiecte de viitor, dl Robu vorbește de metrou în Timișoara și de pasaj subteran prin fața operei, ceea ce denotă o lipsă crasă de realism, de spirit tehnic. dar și de simț al ridicolului”.

Legătura cu fraţii Cristescu şi alianţa cu PSD

„A mă asocia cu tentativa de vânzare a sediului către PSD, care a fost votată chiar de toți consilierii locali ai PNL, sau de legături obscure cu frații Cristescu, de care chiar dânsul afirma la un moment dat că i-au finanțat campania electorală, sunt niște minciuni care nu au nicio legatură cu realitatea.


Mai mult decât atât, faptul că dl Robu a candidat din partea USL, ajungând primar cu sprijinul nemijlocit al PSD (cu care a și coabitat timp de doi ani, iar acum îi numește “ciuma roșie”) arată încă odată ce fel de caracter are acest om”, explică Ciuhandu(…). Legat de noua alianţă, fostul primar consieră că protocolul administrativ între PSD și consilierii locali ai UpT, cu desemnarea dlui Bogdan Herzog în funcția de viceprimar, poate asigura continuarea proiectelor demarate de administrația Ciuhandu, susținerea guvernamentală a acestora și implicit deblocarea orașului.

Casele ţigăneşti

Un alt subiect important pentru urbea de pe Bega este cel al palatelor rromilor. Ciuhandu lămureşte că „de casele țigănești putem discuta după ce dl Robu va dărâma cel puțin o construcție ilegală sau va câștiga procesele începute de mine în diverse spețe pe această temă. În acest sens, cât timp am fost primar, am demolat total sau parțial nouă astfel de case și am pornit zeci de procese, aflate pe rolul instanțelor”.

În încheiere fostul primar îşi exprimă speranţa ca acesta să fie ultima dată în care să fie nevoit să răspundă atacurilor actualului edil şef.

UPDATE Primarul Nicolae Robu a reacţionat vizavi de comunicatul prin care Gheorghe Ciuhandu l-a făcut cu ou și cu oțet. După ce îl descrie pe fostul primar ca „acest om, care a ținut Timișoara blocată 16 ani de zile, care a dus aproape de dispariție un partid istoric cu înaintași iluștri, care a permis clanurilor țigănești să zburde ca pe propria moșie, care are mari probleme de gestiune a banilor și bunurilor publice la controalele Curții de Conturi”, Robu anunţă din nou că din cele 100 de şantiere din oraș, doar clădirea Pieței Iosefin și Piața de Gros au fost începute de Ciuhandu.

Primarul consideră că faptul că „fostul” revine acum să se laude e o „lipsă de caracter crasă”.  „Mă tot întreb – și-ar trebui să se întrebe și «alții»! -: ce-ați făcut, dom’le, cu banii orașului, de nu s-a văzut nimic în urma dv., că eu, cu aceiași bani, am făcut tot ce este deja finalizat în oraș – peste 100 km carosabil asfaltat, peste 50 km trotuare, etc., etc.-, lucrările pe bani europeni fiind, încă, în derulare?”, întreabă Robu, care lămureşte mai apoi problema candidaturii sale. „Este adevărat că PSD nu m-a vrut pe mine nicio clipă și că grupurile de interese au creat presiuni mari pt ca dv să fiți candidatul USL. Victor Ponta a fost de trei ori în Timișoara să se întâlnească cu dv – niciodată cu mine! -, dv ați fost de cel puțin trei ori la București – doar mergeam cu același avion – pt perfectarea candidaturii. Mie mi se propunea, pe-atunci, ba să candidez în tandem cu dv la președinția Consiliului Județean, ba să fiu Ministrul Educației. Nu pt că n-ați vrut dv să candidați am candidat eu, d-le Ciuhandu, ci pt că eu n-am agreat niciun troc și PNL, în frunte cu Președintele Crin Antonescu, a mers pe mâna mea!”.

Robu încheie acuzându-l pe fostul edil de frustrare. „Eu n-am motive să mă simt frustrat, mai ales că am și reușit să fac PE TEREN pt Timișoara în mai puțin de doi ani ce n-ați făcut dv în 16 și n-ați fi făcut nici în alți 100 dacă v-ar fi fost dați”.

12 COMENTARII

  1. Sincer ma mir cum de parazitul asta puturos are tupeul sa-si scoata ritul imblanit in fata timisorenilor si cum de inca nu i-a spart nimeni besica ai puturoasa dintre urechi.

  2. d-le ciuhandu,credeti ca am uitat cei 16 ani de domnie ai dv.,in care Timisoara a stagnat din toate punctele de vedere,16 ani in care tiganii au ocupat centrul orasului cu ajutorul dv., al lui Miut si a mafiei din primarie, vorbesc in cunostinta de cauza, pt.ca tiganii vorbesc,tiganul te cumpara scump si te vinde ieftin,spune o vorba din batrani. Nu va mai scuzati cu o casa daramata la tigani si cu nu stiu ce dosare fara finalitate,de ce nu spuneti timisorenilor cate autorizatii ati eliberat pt.turnuletele din centru!? si pe ce „motivatie”?
    Ce proiecte ati inceput si cand d-le ex-primar,in cele 4 mandate,si cand aveati de gand sa le incepeti si cand sa le terminati,iar daca ar fi asa cum o spuneti de ce nu ati candidat din nou pt. a va termina marile si multele proiecte??? Este usor sa dai din fleanca fara sa trebuiasca sa dovedesti ceea ce spui, si eu cetatean de rand,puteam sa ajung regele Japoniei,da nu am vrut…!!! VRAJEALA ieftina madam!
    NU ma intereseaza politica si va spun cu mana pe inima ca mi-e SCARBA DE VOI de toti politicienii romani sau rromani, ma deranjeaza faptul ca mintiti ca ordinarii toti pt.conturille pe care le-ati unflat bine prin strainatate, si vreti sa mai apareti si ca mari salvatori ai patriei sau poporului !!! RUSINE SA VA FIE SI ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU LA TOTI PE CAT ATI FOST DE CORECTI CU CETATENII !!!

  3. Cu tot respectul pentru adevar, domnul Ciuhandu s-a remarcat la conducerea Primariei Timisoara printr-o neimplicare totala. Cu alte cuvinte, timp de 16 ani nu a facut absolut nimic pentru acest oras. In schimb, intamplator sau nu, firmele fiului domniei sale au prosperat fantastic in special in zona de interes a Primariei Timisoara. Consider ca domnul Ciuhandu a pierdut o enorma ocazie sa isi tina gura.

  4. ce tupeu de jegos !ba nesimtitule,atat tu cat si robul domnuluji,ati adus orasul la nivel provincial,gri si fara perspectiva…nu ati facut nimic pentru oras …ati facut ptr. voi cu varf si indesat si poate o sa vina vremea cand cineva va va intreba …,,ce ati facut in ultimii 15 ani dle..ciuhandu..robu..miut…cojocari…etc..

  5. Domnule Ciuhandu. In 16 ani de leneveala – in regimul dvs. – am ramas pe loc 50 de ani, din Banat fruncea, am ajuns aproape la coada. Cum poola mea mai ai curajul sa te legi de Nicu, Robu Nicu – are si el destule bube – dar ne duce mai departe, l-am votat – recunosc – nu-mi pare rau e un om luptator si plin de increde in Timisoara. Singurul rau din Timisoara ati fost dvs. Gh. Ciuhandu un om care a frecat-o cat a putut. Timisoara pute ! Pute si acum de a hoitul lasat in urma dvs. Ia mai lasa-ne in pace cu teoria pooli… usor sa stai si sa comentezi. Hai Roiu la halit rahat de la ROMALES.. si CRISTALES. CIOCU’ mic

  6. Ambii sint la fel perversi. Nici unul dintre ei nu poate sa sustina ca este cinstit.
    Dl Ciuhandu sa isi aminteasca ca in cazul priivind terenul de 1 ha din Mehala cind tiganii Cirpaci aceasi care au luat spitalul de copii au falsificat cartea funciara, a fost contactat sa formuleze plingere penala impotriva tiganilor falsificatori. Dl Ciuhandu a refuzat incit a fost nevoita o alta persoana sa sesizeze parchetul
    Dl Ciuhandu sa isi aminteasca ca fiul lui a ocupat etajul 1 al unui bloc din str II de la Brad-H Creanga iar proprietarul imobilului avea cereri promovate de tatal lui George Ciuhandu pentru a obtine autorizatii de constructii pentru blocuri intre casa(zona Mehala) Parca Stancu se numeste petentul.
    Unul dintre revendicatorii cladirii spitalului de copii este taranistul Marius Popovici care ciudat avea deplasari dese in Germania.
    Pe de alta parte nici cu Robu nu mi-e rusine. Daca Ciuhandu a deschis usa tiganilor bastani ca sa ocupe centrul orasului, Robu a pus piciorul in prag ca sa nu se inchida usa.
    Cu permisiunea lui Robu pentru ca acesta sa aiba aplaudaci fiecare boss din staff-ul ASC Poli primeste in fiecare luna cite o suma pe care un inginer normal o cistiga in doi ani: peste un miliard trei sute de milioane prima plus salariul de zeci de milioane de persoana Banii astia intra in buzunarele acolitilor lui Robu din taxele si impozitele platite de pensionari si ceilalti oameni de rind.

  7. E incredibil ca acest specimen mai are tupeul sa mai apara si sa dea declaratii! A reusit sa fie la conducerea orasului 16 ani, care pentru Timisoara si timisoreni au fost blestemati! Amintiti-va doar Bulevardul Liviu Rebreanu realizat de regele asfaltului Cornu, amicul stimabilului Ciuhandu, care dupa ce a fost inchis vreo 7 ani pentru reparatii capitale, la 6 luni dupa finalizare a avut nevoie din nou de reparatii iar acum arata jalnic. Cornu caruia Ciuhandu ii recomanda sa candideze la primaria Timisoarei, a fost doar unul din masinaria de mancat bani in toti acei 16 ani. Nesimtirea, lacomia, neputinta, prostia, lasitatea sunt cuvinte care il caracterizeaza pe acest individ!!!

  8. acest individ Ciuhandu,impreuna cu acolitii lui,a desfiintat INSPECTIA FISCALA din Primaria Timisoara,deoarece le incurca afacerile,ca-si bagau aia nasul peste tot( cazul Heaven ) crede ca nu stie nimeni ce au facut ? in dosarul in care este cercetat Miut,a vrut sa o puna pe sefa de la Inspectie Fiscala sa anuleze raportul de inspectie fiscala ,la Heaven,iar pt ca aceasta a refuzat,a desfiintat Inspectia Fiscala,impreuna cu BODO care o voia data afara pe sefa de juridice de frica ca-i ia locul !! ! si cu aceasta ocazie au incalcat legea cat au putut ! pt ca nu au respectat nici un drept al angajatilor ! asa sa va ajute Dumnezeu nesimtiti ce santeti !

Dă-i un răspuns lui ionescu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.