Directorul Penitenciarului Timișoara, Ioan Băla, a admis în emisiunea PRESSALERT LIVE că deținuții reușesc să intre în posesia telefoanelor mobile în perioada petrecută după gratii. Totuși, Băla a afirmat că la Timișoara niciodată nu au fost probleme deosebite în acest sens, mai ales după intensificarea controlului menit să îi împiedice pe infractori să fenteze legea.
Astfel, dacă șpaga pentru un telefon mobil era, în trecut, după cunoștințele chestorului, în jur de 150 de euro, acum tariful ar fi crescut, deoarece și șansele de a păcăli administrația penitenciarului au scăzut, riscul fiind mai mare pentru cei implicați. „Am achiziționat aparatură de control, scanner, control corporal, am modificat planurile de acțiune. De trei-patru luni, numărul de telefoane și aparatură similară a scăzut. Din fericire, Timișoara nu a excelat niciodată la acest capitol”, a declarat Ioan Băla.
În cazul în care un deținut e prins cu un telefon mobil, potrivit regulamentului intern, acestuia i se taie un an de la dreptul de eliberare condiționată.
Actualul șef al Penitenciarului Timișoara pune foarte mare accent pe prevenție. „Controlul deținuților, al personalului, al altor persoane care intră în penitenciar, al mijloacelor de transport, generează acel sentiment minunat, era să îi spun frică, de prudență. Faptul că urmează să fi controlat te face mai prudent”, a explicat chestorul Băla. Totuși, el nu a negat existența corupției. „Cred că nu există sistem public în care să nu existe corupție. Sistemul penitenciar a fost printre primele în care a început procesul de autocurățare”, a adăugat Ioan Băla.
Șeful de la „Popa Șapcă” a explicat și de ce au dispărut aparatele cu care interceptau telefoanele deținuților. ”Performanțele tehnice ale acelor aparate erau excelente, dar ecranarea semnalului ieșea din perimetrul nostru și deranja alți consumatori, fapt pentru care ne-au fost interzise de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor”, a adăugat Ioan Băla.
Dupa aproape 12 ani de munca in Romania cu o experienta in foarte multe institutii de stat, imi doresc sa mai pot intalni un om cu o asa deschidere, atat de practic si cu asa viziune, ca acest domn. Domnul Bala este mereu deschis pentru fiecare proiect care vine spre institutia pe care o gestioneaza. Asta o stim toti cei care am fost sprijiniti in proiectele noastre. Institutiile din Romania ar fi la alt nivel daca ar avea oameni ca si domnul Bala Ioan.
Adrian Voichitescu
De acord. Respect.