Incendiu într-un bloc de pe strada Labirint din Timișoara. Un bărbat a...

Incendiu într-un bloc de pe strada Labirint din Timișoara. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave UPDATE Fiul bătrânului rănit, certat de vecini GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

incendiu strada labirint (3)

Un puternic incendiu a izbucnit în această după-amiază într-un apartament de la etajul trei al unui bloc din zona Dacia. Pompierii și Ambulanța s-au deplasat de urgență la fața locului.

Etajele doi și trei ale clădirii au fost evacuate de pompieri, care au stins incendiul. În apartament locuiește un bătrân care, din primele informații, a suferit arsuri grave, fiind transportat de urgență la spital.

UPDATE Primii care au intervenit la locul incidentului au fost chiar locatarii blocului. Aceștia au simțit miros de fum, au spart ușa, însă nu au putut să intre și să îl scoată pe bărbat din casă, pentru că fumul era prea dens. „Eu eram în baie când am simțit miros de fum.


Am ieșit pe hol imediat și un vecin a spart repede ușa, dar nu a putut să intre în casă”, a spus o doamnă care locuiește pe același etaj.

La fața locului a ajuns un echipaj al pompierilor din cadrul ISU Banat, două ambulanțe și polițiștii secției 4 din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Timiș. Pompierii au venit cu două autospeciale, pentru că incendiul a fost puternic. În imobil se afla și o butelie de gaz care, dacă ar fi fost atinsă de flăcări, ar fi produs un adevărat dezastru. Bărbatul a fost găsit în pat, inconștient, dar respira. Acesta a fost preluat de Serviciul Județean de Ambulanță Timiș și transportat de urgență la spital. A doua ambulanță sosită la locul incidentului a acordat îngrijiri medicale unei femei din zonă, care a intrat în stare de șoc

Incidentul a creat un adevărat scandal între locatari. În vârstă de 76 de ani, omul este cunoscut pentru consum de băuturi alcoolice. Acesta locuiește singur într-o garsonieră, dar are un fiu care, din ce spun oamenii nu se interesează de el. „Copilul lui nu se interesează de el. El bea, face deranj aici. Noi nu mai suportăm situația și vrem să fie luat de aici”, a spus o femeie care locuiește în același bloc.

Pagubele rezultate în urma incendiului au fost însemnate. Etajul unde a izbucnit incendiul a fost plin de apă care a intrat și în alte locuințe, iar imobilul în care locuia victima a fost complet distrusă. Locatarii vor să depună plângere pentru ca daunele să fie plătite fie de bărbat fie de fiul acestuia. Încă nu se cunoaște cauza producerii incendiului, însă reprezentanții ISU Banat spun că o cauză probabilă este un scurt-circuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.