Dan Voiculescu află astăzi dacă merge la închisoare. Verdictul în dosarul ICA...

Dan Voiculescu află astăzi dacă merge la închisoare. Verdictul în dosarul ICA va fi anunţat la ora 14.00. Ce spune Voiculescu despre condiţiile din închisoare

1
DISTRIBUIȚI

voiculescu-1

Decizia finală în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) va fi anunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi urmând să afle atunci dacă vor merge sau nu la închisoare. Decizia finală în dosarul privatizării ICA va fi anunţată de Curtea de Apel Bucureşti, de la ora 14.00, în şedinţă publică, scrie Mediafax. Ziua pronunţării a fost anunţată, joi, după ce avocaţii inculpaţilor au depus la instanţă concluziiile finale, în scris.

Voiculescu: Până la 34 de ani am avut WC în curte, la penitenciar nu are cum să fie mai rău Omul de afaceri, Dan Voiculescu, a declarat, vineri dimineaţă, la sediul IPJ Ilfov, că până la 34 de ani a trăit cu soţia şi cu doi copii în condiţii rele, cu WC în curte, iar la penitenciar nu are cum să fie mai rău de atât.Omul de afaceri Dan Voiculescu a declarat, vineri dimineaţă, la IPJ Ilfov, că joi seară, înainte de ziua în care se va pronunţa sentinţa în dosarul ICA, a mâncat varză cu cârnaţi, a băut vin, s-a uitat la emisiunea lui Mihai Gâdea şi s-a culcat, dormind bine, dovadă că nu e speriat. Marţi, la ultimul termen al procesului, Dan Voiculescu a susţinut că rechizitoriul dosarului ICA este „incorect” şi „bazat pe falsuri, nu pe probe” şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost „vânat” de procurori, fără a fi chemat la DNA.

Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar Sorin Pantiş a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi.


În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurator pus în cazul mai multor inculpaţi. La acelaşi termen, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a prezentat concluziile finale în dosarul ICA, cerând magistraţilor de la CAB să respingă apelul inculpaţilor, cererea de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire şi contestaţia fiicelor lui Voiculescu privind sechestrul asigurator.

Pe de altă parte, şi DNA a cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor judecate, din art. 29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera b), dar şi de „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera c). În acest context, Gheorghiţă Mateuţ a cerut, marţi, un nou termen, pentru pregătirea apărării, solicitarea fiind respinsă de instanţă. „În 7 iulie, s-a pus în vedere avocaţilor să pregătească concluziile pe schimbarea încadrării juridice. Astfel, avocaţii au avut timp suficient să pregătească apărările. Practic, nu este vorba despre noi infracţiuni, ci tot despre spălarea banilor”, a explicat preşedintele completului, judecătoarea Camelia Bogdan.

După respingerea cererii de acordare a unui nou termen, Mateuţ a făcut o nouă solicitare de recuzare a completului, şi aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă.

Termenele de luni şi marţi ale dosarului au fost foarte lungi, dezbaterile durând circa 11 ore în fiecare dintre cele două zile.

1 COMENTARIU

  1. basescu si securistii din procuratura lingaii fac procese politice,romanii iesiti in strada ca in 89,sa terminam revolutia cu basescu la zid

Dă-i un răspuns lui teroristul basescu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.