Primăria Timișoara face, în ritm de melc, licitație pentru contractarea unei firme...

Primăria Timișoara face, în ritm de melc, licitație pentru contractarea unei firme care să stârpească țânțarii. Cum se scuză Direcția de Mediu

1
DISTRIBUIȚI

Antitantari-SITEPrimăria Timișoara constată tardiv ceea ce pe timișoreni i-a scos din sărite toată vara, prezența tânțarilor. Prin intermediul unui comunicat de presă, Direcția de Mediu anunță că “din păcate, deşi a demarat, încă în luna noiembrie 2013, licitaţia pentru contractarea unui operator de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, Primăria Municipiului Timişoara nu a reușit să finalizeze procedura nici la ora actuală, datorită atitudinii firmelor ofertante, încurajată de legislaţia extrem de deficitară.


Abia în data de 29 iulie 2014 a avut loc deschiderea ofertelor, la ora actuală având loc evaluarea lor. Prelungirea pe parcursul anului 2014 a termenului pentru finalizarea procedurii de achiziţie se datorează, în mare parte legislaţiei, ce a condus la modificarea documentaţiei de licitaţie. În data de 5 august 2014 cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi Aviaţiei Utilitare au fost efectuate în Municipiul Timişoara tratamente aeriene de combatere a insectelor producătoare de disconfort. Intervenţia, însă, nu a fost suficientă şi numărul insectelor a rămas foarte mare”.

La final, municipalitatea dă asigurări că va face toate eforturile ca disconfortul să fie diminuat, fără a oferi exemple.

1 COMENTARIU

  1. Multumim celor din primarie pentru ca au favorizat abundenta de insecte, asa ca ne alaturam si noi „numerosilor” multumiti de initiativele si activitatea acestora, in frunte cu calatorul lor conducator. Drept multumire, le oferim si noi sfatul ca – dupa plecarea pasarilor calatoare – sa declare ca licitatia a fost castigata de catre SC IARNA SRL, care va avea, desigur, cel mai mic pret de oferta si o eficienta spre 100%.

    Cu banii astfel economisiti se va putea asigura achizitionarea mai multor palmieri, care ne plac si noua, pasarilor calatoare, deoarece ne fac sa credem ca suntem permanent macar la Ibiza, daca nu in tarile calde… Speram ca licitatia pentru acordarea contractului de pastrare a palmierilor peste iarna a decurs fara probleme si nu se va ajunge cu adjudecarea lui prin luna martie 2015 si sa inghete intre timp aceste simboluri, evident ca nu ale orasului, ci ale actualei sale conduceri. De fapt suntem convinse ca aceasta problema. a iernarii palmierilor, este una prioritara si toti cei din primarie o solutioneaza prompt si eficace, la fel cum problema dezinsectiei in oras a fost solutionata in favoarea noastra, a neamului pasaresc. Chiar trebuie luati in seama cei „cativa” vesnic nemultumiti, care nu se ridica la nivelul de intelegere necesar pentru a aprecia faptul ca o atmosfera cu adevarat tropicala presupune, pe langa multi palmieri, macar cativa tantari?

    Adapostiti de plasele lor de tantari, cei responsabili viseaza probabil linistiti in „hamacuri” la urmatorul nivel, superior, de transformare a orasului intr-o jungla, prin aducerea de termite si Triatome pe aceste meleaguri, multumiti fiind de succcesul cu care a fost introdusa in oras musca tze-tze, printr-o operatiune secreta. Aceasta este singura explicatie pluazibila a somnului care parca a pus stapanire pe locuitorii orasului, lipsiti de reactie in fata tuturor acestor aberatii pe care sunt obligati sa le suporte cu resemnare si care raman deocamdata doar semnalate in media, pana va fi „adormita” si aceasta, asemena „constiintelor” civice care tac.

Dă-i un răspuns lui Randunica Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.