M-a cucerit definitiv într-o zi de toamnă caldă. Mai avusesem câteva întâlniri fugare. Era surâzătoare și plină de mister. M-a lăsat să o descopăr având grijă ca la fiecare întâlnire să fie altfel. Mi s-a întipărit în suflet și minte ca slova scoasă din plumb.
A știut să reziste vremurilor. Și să mă țină lângă ea. Când credeam că nu mai are nimic de oferit, îmi readucea pofta de viață cu câte o provocare cum numai ea știa să o găsească. Nu m-a abandonat nicio secundă. S-a încăpățânat să nu mă lase să mă scufund în hăul neputinței. Când totul se prăbușea în jur, a știut să fie bucata de plută de care să mă agăț și să rămân cu capul deasupra apei. M-a făcut să simt ce înseamnă bucuria victoriei muncite, dar și lacrima durerii ascunse într-un colț pierdut de lume. Pentru că întotdeauna mi-a dat un cec în alb. Încrederea că voi reuși. Și nu o voi abandona. Chiar dacă tentația despărțirii a fost la limita de rupere. Niciodată nu s-a opus. Doar mi-a surâs. Ca-n prima zi. Oricum e parte din ADN-ul meu. Au trecut 20 de ani și trebuie să mă autodenunț. O iubesc. Cine e ea? Presa.
P.S. Povestea continuă. 🙂
Vroiai sa spui presa platita de partid.
Felicitări pentru editorial! Nebănuită statornicie, dar de înțeles! Când pașii te-au purtat atât de sigur spre o meserie în care te regăsești, e recomandată afirmația „Povestea continuă”. La mulți ani!!!!
Keep on! Sa ne auzim in fenomen si dupa 40 de ani!
Felicitari ! Sa dea DUMNEZEU sa te autodepasesti cu fiecare cuvant scris pentru a fi citit!!!
Am crezut ca te autodenunti in sfarsit ca scrii articole la comanda PSD. Eh asta e, domnul deontolog, poate peste inca 20 de ani.