70 de văcuțe irlandeze vor ateriza la Timișoara, cu o cursă specială....

70 de văcuțe irlandeze vor ateriza la Timișoara, cu o cursă specială. Cui vor fi făcute cadou animalele

1
DISTRIBUIȚI

aterizare vacute AIT zbor ian 2012_2Transport aerian inedit pe aeroportul din Timișoara. Pe 9 noiembrie un număr de 70 de văcuţe de rasă din Irlanda vor ateriza pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara. De aici ele vor pleca spre trei comunităţi defavorizate din județul Mureș. Văcuțele sunt un cadou făcut de organizația Heifer International la aniversarea a 70 de ani de slujbă în folosul comunității în lume și 20 de ani de prezență în România. Văcuţele care vor ajunge în România sunt din rasa Holstein Friza şi au fost donate de către fermieri irlandezi prin organizaţia Bothar Irlanda.

„Este a treia oară când la Aeroportul Internaţional Timişoara aterizează un astfel de transport şi, de fiecare dată, toate operaţiunile aeroportuare au decurs bine. Ca şi până acum, Aeroportul Internaţional Timişoara vine în sprijinul fundaţiei Heifer la operarea acestui transport special, deoarece aeroportul este pregătit să opereze orice fel de transport aerian. De altfel, dorim ca pe viitor să dezvoltăm activitatea de transport cargo”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Iulian Daniel Idolu.

aterizare vacute AIT zbor ian 2012

Donaţia va avea loc în cadrul unui proiect care își propune ca în patru ani să îmbunătățească condițiile de trai a 3000 de familii din judeţul Mureş, din mediul rural, care în prezent se gospodăresc lunar dintr-un venit de sub 200 lei.  Urmând principiul de bază al Heifer International, “Dar din dar”, fiecare dintre familiile beneficiare, va dona, la rândul ei, prima femelă născută a junicii primite.


În acest fel darul iniţial se va multiplica, iar lanţul beneficiarilor va creşte. Familiile incluse în proiect vor primi și asistență la creșterea și îngrijirea animalelor, precum și la valorificarea produselor obținute, fiind încurajată asocierea între producători.

Heifer International este o organizaţie umanitară care oferă de 70 de ani asistenţă comunităţilor sărace din peste 40 de ţări ale lumii, pentru a pune capăt foametei şi sărăciei, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii.

 

1 COMENTARIU

  1. Carne proaspata pentru tigani.Oare cand se invata prostii din Europa ca tiganii nu pot fi civilizati?
    Si mai ales ca nu trebuie sa li se dea cadouri?

Lasă un răspuns la Heydn Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.