Îndrăgitul actor Florin Piersic va primi titlul de Doctor Honoris Causa al...

Îndrăgitul actor Florin Piersic va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Când are loc evenimentul și ce anunță rectorul Marilen Pirtea

2
DISTRIBUIȚI

florin piersic

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori români, Florin Piersic, este următoarea personalitate care va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Anunțul a fost făcut, ieri, de rectorul instituții, Marilen Pirtea, după ceremonia în cadrul căreia George Maior, șeful Serviciului Român de Informații, a primit acest titlu, în Aula Magna a instituției.

Marilen Pirtea a ținut să precizeze faptul că “Universitatea de Vest și-a propus să aducă în cadrul comunității academice a universității o seamă de personalități marcante ale vieții atât din România, cât și din străinătate.


Am ales din diferite segmente ale vieții sociale personalități care se identifică cu un brand național și cu sentimentul de patriotism”.

Ceremonia în cadrul căreia actorul Florin Piersic va primi cea mai înaltă distincție pe care o universitate o poate acorda va avea loc în data de 24 noiembrie. Rectorul Universității de Vest din Timișoara consideră că îndrăgitul actor reprezintă un “brand național”.  Marilen Pirtea spune că vor urma și alte personalități care vor primi titlul de Doctor Honoris Causa, în perioada următoare.

2 COMENTARII

  1. Dl. Pirtea oamenii de mare calibru ni s au nascut NUMAI in ardeal >Au vazut lumina zilei sii in alte regiuni .Vad ca intimplator promavati numai cei nascuti in regiunea in care s a nascut unchiul dumitale Blaga pe care il astepti de fiecare data la AEROPORT………Marilen nu lua de bun numele meu de mai sus pentru ca intimplator ne cunoastem personal.

Dă-i un răspuns lui S E C U R I T A T E A Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.