Băsescu dă un filmuleţ cu Ponta declarându-se de acord cu el/ Ponta,...

Băsescu dă un filmuleţ cu Ponta declarându-se de acord cu el/ Ponta, o manea dedicată lui Băsescu

0
DISTRIBUIȚI

Preşedintele Traian Băsescu a postat, vineri, pe contul de Facebook, un filmuleţ din timpul unei întrevederi la Cotroceni, în care premierul Victor Ponta se declară în repetate rânduri de acord cu el, în replică Ponta postând maneaua „Băsescu Preşedinte”, interpretată de Nicolae Guţă şi Roxana, scrie Mediafax.

În înregistrarea făcută publică de Băsescu şi care durează 1 minut, Ponta apare în cadre separate în timpul unei întrevederi la Cotroceni, la care participă şi ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici. Primul-ministru este filmat spunând: „Sunt absolut în regulă. Pe aceste teme sunt de acord cu dumneavoastră, domnu’ preşedinte”, „Domnu’ preşedinte, eu sunt cel mai fericit să facem lucrul ăsta”, „Sunt cu totul de acord cu dumneavoastră”, „Eu sunt absolut pozitiv”.

Tot în cadre separate apare şi Traian Băsescu, care dialoghează cu Ponta.


În tot acest timp, ministrul Teodorovici zâmbeşte şi ia notiţe. Imaginile sunt însoţite de comentariuil „Leu la televizor, pisicuţ la Cotroceni (tot pisicuţ a fost şi la Bruxelles când a primit lista de la domnul Barroso)”. Traian Băsescu a anunţat postarea filmuleţului în timpul unei declaraţii de presă susţinute la Cotroceni spunând că, dincolo de toate jignirile din această campanie, îşi menţine punctul de vedere că, atunci când este în faţa sa, „Victor Ponta este ca un pisicuţ”.

La puţin timp după aceea, Victor Ponta a anunţat că are şi el un film cu Traian Băsescu pe care-l va posta pe Facebook. „Vreau să vă spun următorul lucru: am şi eu filmuleţ cu domnul Băsescu, pe care o să-l pun de Facebook-ul meu imediat după ce postează dânsul. Eu am mai mulţi followers şi e bine, dacă cineva a uitat de Traian Băsescu, să se uite la mine pe Facebook”, a spus Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.