Obositoare a mai fost campania asta electorală, fraților, și încă nu s-a terminat. Iar analizele post-rezultate sunt deja, la ora asta, „old news”, cum ar zice prietenii noștri vorbitori de engleză. Și pentru că s-a tot rupt pisica în două, în patru, în șaisprezece și apoi a fost tocată mărunt-mărunt, ni s-au și clarificat unele lucruri. De exemplu, că opțiunile politice învrăjbesc oamenii mai ceva ca galeriile de fotbal (și aici încă vorbim de respect reciproc între suporteri). Am aflat că e nasol să fii român de altă etnie și că dacă nu votezi ca noi, ești împotriva noastră. Sau a lor. Și ne-am dat seama, urmărind lupta asta legală de pitbuli, de ce a fost îngropat bine un proiect ce aducea mari șanse de reconstrucție pe bune pentru țara noastră: regionalizarea. Vă mai amintiți ce agitație plină de aere de cunoscători i-a cuprins pe membrii Guvernului cam anul trecut pe vremea asta și chiar mai devreme pe tema respectivă? Cum venea vicepremierul Dragnea la dezbateri și traducea harta regiunilor pentru telespectatori? Ați mai auzit ceva despre asta în ultima vreme? Răspunsul îl cunoaștem cu toții.
Recunosc, subiectul regionalizării este un teritoriu extrem de complex și nu se poate reduce la alb și negru, la da-uri și nu-uri tăioase. Argumentele de ambele părți în povestea împărțirii României în mai multe centre de costuri au, bineînțeles, nuanțe. Cu toate acestea, cine stă să le asculte pe cele „pro” și-ar putea da seama ce beneficii pentru dezvoltare poate aduce această măsură. Iar faptul că niciun guvern sau președinte de până acum nu a făcut nimic altceva decât să-și facă tema de clasa a cincea la ora de geografie spune multe despre intențiile acestora de a scoate țara din întuneric. UE ne-a avertizat, acum vreo patru ani parcă și tot mai des de atunci, că regionalizarea trebuie înfăptuită mai ales din perspectiva banilor: marii donatori ai Uniunii (care, apropo, văd că se supără de tot și refuză să mai vină cu bani de acasă pentru asistații sociali ai Europei) s-au săturat să arunce fonduri într-o groapă mare. Ei vor să-l împartă în cutiuțe și știu ei de ce. Dincolo de poziția UE, cu cât taxele plătite de focșăneni sau de arădeni sunt mai aproape (contabil și din punct de vedere al viziunii) de proiectele comunității lor, cu atât sunt acestea mai eficiente.
Dar nu despre beneficiile regionalizării vorbim aici, ci despre motivul pentru care deținătorii puterii de stat de la noi nu au realizat-o până acum și nici nu dau semne că ar plănui ceva în viitorul apropiat.
Dacă Iohannis vorbește la modul prea general și fantastic despre normalitate sau reconstrucție, Ponta, alături de staff-ul său, nu se străduiește să depășească, în discurs, nivelul de înțelegere primar al electoratului tradițional al PSD-ului. Echipele cu care vor să vină la conducere sunt încă neclare, or, nu poți să convingi fără concretizări în zona asta. Așa că în aceste condiții, reorganizarea administrativă a României este ultimul subiect la care se mai gândește cineva. Și aici revenim la motiv.
E mult mai ușor să ții frâiele așa și să păstrezi poporul sub bocancul lui Papură-Vodă. Totul depinde de un tătuc, acesta mai are câțiva sub el, iar ei la rândul lor numesc în funcții cheie, de la instituții de administrație locală până la școli generale, tătici și mămici mai mici. S-a schimbat puterea? Pac, ai pierdut funcția! S-au întors ai tăi? Ești din nou acolo. E mult mai simplu să controlezi 22 de milioane de destine „de la centru” și să te asiguri că banii plătitorilor de taxe se strâng într-o singură grămadă. Cei care stau pe ea iau potul cel mare, restul, ce pică. „De la centru” se ține frâna trasă asupra educației și culturii, iar televiziunile și alte media „centrale” hrănesc electoratul analfabet, ținut în mizeria ignoranței, cu ciorba făcută din sâni siliconați, secrete din WC-ul Ceaușeștilor, divorțuri false.
Ne promiteți o Românie unită, normală, și, din nou, Mare? Într-o lume în schimbare, să prezinți acestea ca fiind principalele valori la care să aspiri este cel puțin îngust, dacă nu iresponsabil. Eu vreau o Românie în care să trăiesc liber, o țară care-mi dă măcar un sfert din cât îmi ia, o Românie în care să nu mai am mereu senzația că sunt jefuită la colț de stradă. Poate cineva să-mi promită asta?
