Echipajele de descarcerare, chemate de urgență la un accident cu patru victime....

Echipajele de descarcerare, chemate de urgență la un accident cu patru victime. Cum s-a întâmplat

0
DISTRIBUIȚI

 

Mai multe echipaje de la Ambulanță, pompierii, polițiștii, dar și un elicopter SMURD s-au deplasat de urgență la un grav accident de circulație soldat cu patru victime. Nefericitul eveniment s-a petrecut astăzi, la ieșirea din localitatea Mocrea, județul Arad.

Aflat la volanul unui Opel, un tânăr de 18 ani a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei excesive și a intrat cu mașina într-un podeț din beton aflat la marginea drumului.


Din cauza impactului puternic a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate victimele din autoturismul complet distrus. Atât șoferul, cât și alți trei tineri, pasageri în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre răniți a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.

„În  timp ce  conducea un autoturism din direcţia Ineu spre Arad, un tânăr în vârstă de 18 ani din Târnova, datorită vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton”, au transmis reprezentanții IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier.

Foto: aradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.