Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obţinute de Mediafax, la sfârşitul anului 2011, Victor Arion, la acea dată director general al SC Apa Prod SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara(76,72%), alături de consiliile locale din judeţ, la solicitarea lui Ioan Mircea Moloţ, a avantajat SC Viva Construct SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului „Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate” şi a permis începerea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie.
Anunţul pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor aferente contractului a fost publicat de SC Apa Prod SA pe SEAP în 16 septembrie 2011, iar în 21 noiembrie 2011, SC Viva Construct a început lucrările de execuţie, deşi atunci nu era atribuit contractul. Societatea a încasat pentru acest contract, până la sfârşitul anului 2011, suma de 1.481.669 de euro, se arată în documentele citate.
În schimbul sprijinului primit de la preşedintele CJ Hunedoara, Vasile Axinte, administrator şi acţionar al SC Viva Construct SRL, a cedat execuţia unei părţi din lucrările din acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, societate controlată direct, în calitate de asociat şi administrator, de către ginerele lui Mircea Ioan Moloţ, Venter Roberto Patrik, potrivit sursei citate.
Ulterior, în perioada iunie 2012-martie 2013, Mircea Ioan Moloţ i-ar fi solicitat lui Victor Arion să avantajeze şi SC Euro Cons Expert SRL, societate controlată tot de Vasile Axinte, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr.2 „Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara – construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara”, din contractul de lucrări aferent proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara”, contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.
Victor Arion ar fi participat direct la conceperea ofertei depuse pentru acest contract de către SC Euro Cons Expert SRL, în condiţiile în care activitatea membrilor Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) cu finanţare europeană era avizată de acesta, iar datele privind organizarea procedurii de achiziţie îi erau disponibile în calitate de director general al SC Apa Prod SA, beneficiarul procedurii de achiziţie, se mai arată în documentele citate.
În martie 2013, contractul de lucrări a fost atribuit SC Euro Cons Expert SRL, valoarea acestuia fiind de3.756.744 de lei.
În schimbul sprijinului primit de la Mircea Ioan Moloţ pentru încheierea acestui contract, SC Viva Construct SRL a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde preşedintele CJ Hunedoara deţine un imobil, în condiţiile în care firma nu avea proiect tehnic sau autorizaţii de construire, iar contravaloarea lucrărilor fusese stabilită în sarcina executantului, conform aceloraşi documente. Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că au loc 18 percheziţii în judeţul Hunedoara, într-un dosar care vizează „suspiciuni de săvârşire, în perioada 2011-2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie”. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că anchetatorii vor ridica doar documente în urma percheziţiilor.
Mircea Ioan Moloţ este preşedintele PNL Hunedoara şi vicepreşedintele Biroului Politic Naţional al PNL. El este preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara din 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. Anterior, între 2000 şi 2004, Mircea Moloţ a fost viceprimar al Devei.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, din iunie 2013, Mircea Moloţ are cinci terenuri în judeţul Hunedoara, dobândite în perioada 1999 – 2012. Două dintre terenuri, care însumează aproximativ 2.900 de metri pătraţi, sunt intravilane, iar alte două sunt încadrate la alte categorii de terenuri extravilane, având suprafaţa totală de peste 88.000 de metri pătraţi.
De asemenea, Moloţ are două case, una de 127 de metri pătraţi în comuna hunedoreană Certeju de Sus, cumpărată în 2005, şi alta de peste 154 de metri pătraţi în municipiul Deva, achiziţionată în anul 2012. Şeful CJ Hunedoara mai deţine un autoturism Toyota Land Cruiser, cumpărat în 1990. Conform documentului citat, Moloţ are un fond de investiţii de 21.317 lei, deschis în 2012. Totodată, el are un depozit bancar de 10.000 de lei şi un cont curent cu 19.244 de lei, ambele deschise tot în 2012.
Moloţ a încasat peste 651 de euro de la Comitetul Regiunilor Europei – Bruxelles, pentru participarea la şedinţa Comisiei de Resurse naturale. El a încasat, în anul 2012, în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara, suma de 50.310 lei, precum şi 33.729 de lei pentru îndeplinirea funcţiei de administrator la SC Sigma Med SRL Deva. De asemenea, Moloţ a obţinut 100.000 de lei din vânzarea de animale şi produse. Soţia lui Moloţ, Angela Valentina, a primit dividente în valoare de 48.956 lei de la SC Sigma Med Deva.
Potrivit declaraţiei de interse din iunie 2013, Moloţ este membru al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „Căpriorul” din comuna Mărtineşti şi este preşedinte al AVPS „Cinegetica” Hunedoara.
UPDATE 2 Procurorii DNA au pus sigilii pe birourile preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, şi pe birourile vicepreşedintelui Tiberiu Balint, care este şi vicepreşedinte PNL Hunedoara. Potrivit celui de-al doilea vicepreşedinte al CJ Hunedoara, Dorin Gligor, jandarmii sunt poziţionaţi în faţa uşii de la intrările în secretariatele care dau sper birourile preşedintelui CJ şi a vicepreşedinţilor.
„Preşedintele CJ Hunedoara are propriul birou cu intrare din secretariat.
Practic, sigiliul e pus la intrarea în secretariat. Cei doi vicepreşedinţi avem secretariat comun şi birouri unul pe stânga altul pe drepta. Nici eu nu am putut intra în biroul meu deoarece e pus sigiliul tot la secretariat. În urmă cu cinci minute m-au sunat să merg la CJ”, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor.
UPDATE 3 Anchetatorii au finalizat percheziţia la locuinţa preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, şi au plecat vineri după-amiază fără să ia vreo măsură împotriva acestuia. La scurt timp Mircea Moloţ a ieşit din locuinţă şi a explicat jurnaliştilor că „nu are nicio legătură cu licitaţiile de care se vorbeşte în comunicatul DNA” şi că anchetatorii au luat din casa sa o sumă de bani şi câteva coli de hârtie cu informaţii fără valoare.
„La 7:20 au sunat la sonerie noi nu am auzit. Au sărit peste gard şi au bătut la uşă. Soţia era la duş, eu nu mă ridicasem din pat. A coborât soţia, a deschis uşa, au intrat înauntru, au spus că sunt de la DNA am fost eu chemat au terminat în două ore, au luat toate sertarele la rând în mod civilizat fără nicio problemă. De la 11 până acum (n.r. ora 15) a durat scrisul la ceea ce au făcut. Asta este! Mi-au ridicat o sumă de bani pe care au găsit-o în casă şi m-au întrebat dacă am acte cu nişte firme. Le-am spus: Nu, nu am niciun act cu firme! Mi-au ridicat şi 18 coli în care două pagini erau de la un ziar care spunea că sunt milionarul nu ştiu care. Nici nu ştiu ce ziar l-am luat pentru ca după ce termin să pot să-mi răsfrâng asupra lor să-mi spună şi mie de unde au ajuns la concluzia asta, averea pe care spun că o am. Mi-au luat un cv al unei persoane şi au întrebat ce-i cu el. Le-am spus o să mai găsiţi la mine la birou aşa ceva care sunt la CJ. Mi-au luat exemplar şi xero copie după ceva de la PNL. A, au mai găsit ceva de pe vremea când fiica mea era studentă şi făcea practică la nu ştiu ce firmă, adică nimic din ce m-au întrebat dacă am. (…) Au mai găsit o hârtie la mine din trei pagini situaţia investiţiilor CJ din 2011. (…) Au luat şi un bileţel găsit într-un plic în care aveam nişte bai şi dan Crişan şeful serviciului externe îmi explica ce însemnă suma de bani pe care mi-au dat-o. Diurna de când am fost în delegaţie în Anglia şi era o notă 500 de euro pentru neprevăzute pe care i-am returnat prin acte la întoarcere. Întotdeauna se practică asta în caz de ceva…”, a mai adăugat şeful CJ.
Acesta susţine că anchetatorii l-au întrebat de legăturile sale cu anumite firme. „Şi mi-au dat câteva firme, de unele am auzit de altele nu. Am citit apoi în presă, că ei nu mi-au spus, că de fapt sunt lucrări pe apă şi canal făcute pe licitaţie de ApaProd şi nu de Consiliul Judeţean. Niciuna dintre acuzaţii legate de firme nu sut contracte cu CJ. Cam asta este. Au durat 4 ore…(…) M-au îtrebat dacă cunosc ceva despre aceste firme. Despre ce e vorba habar nu am! Eu am citit pe net! Nu cunosc care e tema acestui proces penal dar dacă e aşa e o greşeală în sensul că nu sunt licitaţii ale CJ. E o societate care într-adevăr e în subordinea CJ eu habar nu am când se fac cum se fac. E problema lor şi responsabilitatea lor! (…) N-am tangenţă cu licitaţiile respective! N-am vorbit cu nimeni, nici cu Arion, nici cu alţii când au avut licitaţia. Doar mă informează. (…) Am citit comunicatul DNA şi pe cuvânt de onoare am aflat că o firmă care e este a ginereului meu sau e angajat el acolo. Suntem două familii diferite, fiecare cu afacerile lui fără să mă intereseze cine şi ce contracte are nici eu nici el (…) Am aflat acum uitându-mă că una ar fi Venter nu ştiu dacă e acţionar sau salariat. Cert e că eu şi fata mea Alexandra formăm două familii. (…) Ştiu fiica mea a avut televiziunea, ziar, turism. Ce fac de unde cumpără, ce vând chiar nu mă interesează. Eu fac administraţie şi politică”, a mai adăugat preşeditele CJ.
Acesta a spus că pleacă la birou pentru a vedea ce se întâmplă acolo. „Mă dus la birou că mai sunt dulapuri închise cu cheiţe şi dacă nu le-au spart mă duc să le deschid. Nu am nimic de ascuns şi nu îmi e frică. (…) Am întrebat dacă nu am voie să vorbesc cu cineva. Am voie? Nu e nicio problemă! Ei mi-au spus că au făcut o percheziţie şi se duc la procurori şi eu bănuiesc că probabil mă vor chema la DNA. Ce mă suprinde e că pentru prima oară aflu că am un proces penal din 2013, că în general întotdeauna când am avut am fost chemat la DNA şi am primit după toate declaraţiile NUP-urile. De acesta nici nu ştiam până acum. (…) În ultimii 10 ani de zile nu am avut investiţie la care să nu fi fost reclamaţie să dau cu subsemnatul la DNA. Şi la absolut toate am primit NUP. Mi-au fost cerute documente. Pe hârtia care vine scriu serviciului achiziţii puneţi toate documentele la dispoziţie şi trimiteţi-le. Le-am trimis, le-am primit într-un an şi ceva. Avem dosar cu spitalul, cu ambulatoriu de la spital. Acum vreo lună ne-a trimis o hârtie în care ne informează că au trimis înapoi dosarele”, a mai declarat preşedintele CJ Hunedoara.
Acesta susţine că în mandatul prezentat de anchetatori nu scria nimic că ar fi învinuit în dosar. „Nu scrie nimic de vreo învinuire. Îmi spune că se fac perchziţii fără să spună ce conţine dosarul şi de ce sunt învinuit (…) Eu nu facilitez nimic la nimeni. Firmele care au contract cu CJ şi-au câştigat licitaţiile după ce s-a publicat pe SEAL cu toate avizele. Am atras atenţia să aibă grijă la preţuri şi să nu adauge anexe că ălea întotdeuna sunt dubioase. În operative le atrag atenţia! (…) Fiind ordonator de credit eu semnez o dispoziţie prin care ia naştere o comisie de licitaţie, comisie care îmi e propusă de serviciul respectiv. Nu eu propun: tu, tu, tu, fiindcă nici nu ştiu care sunt şi cum îi cheamă!”, a spus Moloţ.
Aceiasi fapta a fost sesizata si l-a Primaria Timisoara, lucrari facute
apoi s-a facut contractu, s-au aici se interpreteaza legea dupa bunul plac a-l procurorilor.