Impozitarea averilor mari, prilej numai bun ca primarul Nicolae Robu să se...

Impozitarea averilor mari, prilej numai bun ca primarul Nicolae Robu să se lege din nou de tiganii din Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

Șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, este împotriva impozitării averilor mari. Comentând pe marginea unui proiect de lege propus de UNPR, care prevede taxarea averilor de peste 450.000 de euro cu 1%, Robu a spus că „ceea ce credem noi că trebuie să se întâmple într-o societate normală este curmarea evaziunii. Nu este normal ca unii să aibă averi fabuloase şi să fi plătit sume infime ca taxe şi impozite în raport cu acele averi. Soluţia este ca guvernul să pună la punct mecanismele de colectare a banilor, de detectare a evaziunii şi de pedespire a evazioniştilor încât să se descurajeze tentaţia spre evaziune”.

Subiectul evaziunii a fost unul numai ca bun ca edilul să atace din nou problema rromilor din urbea de pe Bega.


„Noi tot încercăm să rezolvăm o mulţime de probleme, dar nu umblăm la rădăcina răului. Am tot abordat subiectul cu proprietățile țiganilor, nu pentru că sunt de etnia respectivă, ci pentru că a sărit în ochi că reprezentanţii unei etnii au averi fabloase şi este normal să ne întrebăm de unde au făcut atăţia bani. La fel este să ne întrebăm ce averi au cetăţenii de etnie magiară, germană sau altele. Problema nu este de etnie, ci de contribuție la bugetele locale şi de stat confrom legilor în vigoare”, a spus Robu.

Primarul Timișoarei a conchis că „vreau să se facă lumină, trebuie să se ceară justificarea averilor şi să se confişte averile care nu pot fi justificate prin prisma plăţii impozitelor”.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui S E C U Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.