Petrecere caritabilă pentru familia care trăiește într-un vagon. Ce produse vor primi

Petrecere caritabilă pentru familia care trăiește într-un vagon. Ce produse vor primi

0
DISTRIBUIȚI

Zeci de studenți s-au distrat aseară la petrecerea caritabilă organizată special pentru familia Ciuclea, care locuiește într-un vagon auto la capătul unui drum de țară din Moșnița Veche. Tinerii au adus cu ei în clubul Happy din Timișoara zeci de cadouri, de la jucării la hăinuțe, dulciuri sau produse de igienă. Mai mult, aceștia au făcut donații, iar suma de bani va ajunge la familia Ciuclea.

Evenimentul a început la ora 21.00 în clubul Happy din Complexul Studențesc. Primii care au ajuns au adus o mulțime de jucării sau dulciuri, dar și haine pentru Adelina, mama Gabrielei și a Petronelei.


Studenții au continuat să vină, iar distracția a ținut până spre dimineață.„Familia mea le va duce copiilor inclusiv lemne pentru foc în perioada următoare”, ne-a spus Dănuț, un tânăr care a participat la petrecere.

Acțiunea a fost organizată de membrii din Liga Studenților Chimiști din Timișoara și tot ei vor merge în perioada următoare la Moșnița Veche să îi cunoască pe cei trei copilași și să le ducă cadourile și suma de bani strânsă în urma evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.