Stațiunea Râușor din Munții Retezat, ideală pentru iubitorii sporturilor de iarnă din...

Stațiunea Râușor din Munții Retezat, ideală pentru iubitorii sporturilor de iarnă din vestul țării. Ce obiective turistice UNICE pot fi vizitate în apropiere FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>Turiștii curioși să descopere o destinație montană deosebit de frumoasă și nu foarte aglomerată pot alege stațiunea Râușor din județul Hunedoara, aflată la aproximativ 150 de kilometri de Timișoara. Stațiunea Râușor se află pe versanții nordici ai Masivului Retezat, în Parcul Național Retezat, primul de acest gen din România, recunoscut încă din anul 1935.

În Râușor se află și singura pârtie de schi din Parcul Național Retezat, prâtie recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune din zona de vest a țării, cu o lungime de 1.000 de metri și o diferență de nivel de 380 de metri, fiind concepută pe două secțiuni de teleschi.

Din vârful pârtiei există trei trasee cu grade de dificultate diferite, cu porțiuni pentru schiorii experimentați, dar și pentru cei începători. Cei care doresc să se dea cu sania trebuie să știe că săniușul se poate practica pe marginea pârtiei de schi, iar de la baza pârtiei pot fi închiriate diverse echipamente. Pentru că stațiunea Râușor reprezintă o poartă de acces în Parcul Național Retezat, această zonă abundă de unități de cazare moderne.

rausor

Ce obiective turistice pot fi vizitate în zonă

Cu siguranță, aerul curat și liniștea din Stațiunea Râușor îi vor cuceri pe turiștii care îi trec pragul. Stațiunea reprezintă și locul în care se poate ajunge cel mai aproape de vârful Retezat cu cel mai puțin efort. În Râușor, principala atracție este pârtia de schi, dar în apropierea pot fi vizitate și alte obiective turistice unice în țara noastră.

Astfel, la intrarea pe Valea Râușorului se poate vizita mănăstirea Colț și cetatea Colț, denumită și „Castelul din Carpați”, locul în care Jules Verne a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu o ardeleancă. De asemenea, în zonă mai pot fi vizitate Castelul Corvinilor din Hunedoara, Biserica Densuș, Mănăstirea Prislop, rezervația de zimbrii din Hațeg, dar și situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

rausor

Cum ajungi în Stațiunea Râușor

Stațiunea se află la altitudinea de 1.250 de metri pe versanții nordici ai masivului Retezat, fiind așezată aproximativ în centrul masivului. La Râușor se ajunge pe un drum complet asfaltat, bine întreținut în toate anotimpurile. Accesul se poate face pe drumul care merge din Hațeg la Caransebeș, spre comuna Râul de Mori. La câteva sute de metri de localitatea Cârnic, turiștii pot vedea indicatoare cu „Complex alpin Râușor”, iar după aproximativ 20 de kilometri se ajunge în stațiune.

Foto: Ski Râușor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.