Dosarul retrocedărilor – RECHIZITORIU: Baronul Jakob Kripp s-a înţeles cu Adam şi...

Dosarul retrocedărilor – RECHIZITORIU: Baronul Jakob Kripp s-a înţeles cu Adam şi Sturdza să mintă. Paltin Sturdza, ajutor fără voie al DNA – nota şi înregistra discuţiile cu complicii

0
DISTRIBUIȚI

Baronul austriac Jakob Kripp s-a întâlnit cu Paltin Sturdza şi cu deputatul Ioan Adam, stabilind cu aceştia să dea „o declaraţie neadevărată”, în sprijinul demersurilor pentru retrocedarea unor păduri din Bacău, reiese din rechizitoriul procurorilor anticorupţie, scrie Mediafax.

În rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată, printre alţii, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Tudor Chiuariu este menţionat şi numele baronului austriac Jakob Kripp, acţionar la Agricola Ştirbey şi proprietar de podgorii la Drăgăşani.

Kripp este menţionat de anchetatori ca reprezentant al lui Cristopher Ghica, descendent direct al lui Nicolae D. Ghica, dar care nu avea şi calitatea de proprietar deposedat de pădure, avută exclusiv cei patru copii ai lui acestuia (Dimitrie, Eugen, Iveta şi Neculai).

Astfel, susţin anchetatorii, în 2008, ştiind că nu au calitatea de moştenitor ai copiilor lui N. D. Ghica – adevăraţii proprietari deposedaţi -, Sturdza şi Adam au avut mai multe întâlniri cu Christopher Ghica şi reprezentantul acestuia, baronul Kripp, cu care au stabilit de comun acord ca aceştia să dea o declaraţie neadevărată din care să reiasă că succesiunile după Dimitrie Ghica şi N. D. Ghica nu s-au dezbătut vreodată şi astfel să-i fie susţinute tezele juridice insidioase ale avocatului Adam Ioan.

Discuţiile purtate pe această temă au fost înregistrate de Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure care ar fi fost retrocedate ilegal şi care fac obiectul dosarului deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi judecat de instanţa supremă.

Respectivele înregistrări au fost găsite de procurori la percheziţiile făcute în casa lui Sturdza în octombrie 2014. „Au fost ridicate medii de stocare în care s-a identificat fişierul ‘Adam şi baronul 21.01.2008’, ce conţine înregistrarea unei convorbiri purtate în mediul ambiental de către Paltin Gheorghe Sturdza, Adam Ioan, Zaharia Gabriela Rodica şi Baronul Kripp, mandatarul lui Christopher Ghica”, se precizează în rechizitoriu.

Conţinutul discuţiei în care s-ar fi plănuit declaraţii mincinoase în favoarea retrocedării dorite de Paltin Sturdza şi Adam este, de asemenea, menţionat în rechizitoriu.

„BARONUL: Nu, declar că, declar că cercetând … Ce declar?
ADAM IOAN: Că după ND Ghika autorul nostru comun născut în … şi decedat în …, precum şi după străbunicul…
BARONUL: Stră-stră bunicul meu.
STURDZA PALTIN-GHEORGHE: Stră-stră bunicul meu.
ADAM IOAN: Aşa… Stră-străbunicul meu. Poţi să zici străbunicul meu ND Ghika şi stră-stră bunicul meu Dimitrie N. Ghika, nu s-a dezbătut niciodată succesiunea datorită faptului că străbunicul nostru Nicolae D. Ghika, decedat în 1925…
STURDZA PALTIN-GHEORGHE: Păi dacă el vorbeşte în numele lui…
ADAM IOAN: Gura, gura …
STURDZA PALTIN-GHEORGHE: Păi da’ nu e …
ADAM IOAN: Te rog frumos să mă laşi în pace, că îmi pierd ideea, dă-o dracului.
BARONUL: (n.n. – repetă) Potrivit faptului că străbunicului nostru ND Ghika, declar că …?… precum şi după stră-străbunicul meu Dimitrie …
ADAM IOAN: … decedat în 1921 a dobândit dreptul de uzufruct de la tatăl acestuia asupra averii şi, predecedând, în 1921, tatălui său, decedat în 19…?… averea a rămas în patrimoniul lui Dimitrie N. Ghika, născut în 1883, mort în 1923, după care niciodată nu s-a dezbătut succesiunea. Eu cred că …
BARONUL: O să scriu asta pe calculator, o să printez şi …
ADAM IOAN: Da, sigur. Deci înţelegeţi-mă. Noi vrem să le arătăm la ăştia că actele, încă o dată, din arhive. Eu nu vreau să fie niciun cusur, niciun dubiu …Alo, alo (n.n. – ADAM IOAN vorbeşte la telefon) …
BARONUL: Ok, eu o să scriu asta pe calculator şi în final o să verific toate …dacă mai îmi vine vreo idee, dumneavoastră …?… În general aţi fost …?….
ADAM IOAN: …?… autoritatea competentă. I-am spus şi lui, găsiţi un mod ..?…
BARONUL: Nu, dar asta este o înţelegere …
ADAM IOAN: Ascultaţi-mă, ascultaţi-mă. Este cea mai mare prostie. În primul rând, sunteţi o mare familie. Este cea mai mare prostie de pe lume să rămâne statului. Asta înseamnă că sunteţi nebuni toţi. Dar noi avem arma asta secretă. Este corupţie şi e un interes imens. Atunci dacă tot colaborăm toţi aşa, să punem umărul, au spus aici nu este decât Comăneşti şi Palanca, dar noi în felul acesta noi salvăm şi pădurile din Brătuleşti …
ZAHARIA GABRIELA-RODICA: Ciobănuş …
ADAM IOAN: Că dacă nu, rămân la stat. Aoleu, Ciobănuş e cea mai tare.
BARONUL: Ciobănuş nu vine de la …?…
ZAHARIA GABRIELA-RODICA: Sunt păduri, cum aţi declarat acolo? Cu acte netraduse …
ADAM IOAN: Netranscrise… Domne, Ciobănuşul şi cu ălea sunt cele mai bune păduri.
BARONUL: Da, da. Pădurile …?…
ADAM IOAN: Deci în felul acesta, eu vă mai spun dumneavoastră, în felul acesta le-am închis gura la jegoşii ăia, că ei nu ştiu că noi avem arma asta secretă, ei nu ştiu, sunt nişte proşti”

„În ciuda faptului că ştiau cine este adevăratul proprietar deposedat al pădurilor solicitate pentru retrocedare şi pierduse irevocabil procesul civil, Sturdza Paltin Gheorghe şi Adam Ioan au continuat demersurile pentru obţinerea respectivelor suprafeţe, luând decizia de a se formula o cerere de revizuire încă din data de 15 decembrie 2008”, se mai arată în documentul citat.

 

Paltin Sturdza, ajutor fără voie al DNA; nota şi înregistra discuţiile cu complicii – rechizitoriu

Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure ce ar fi fost retrocedate ilegal, nota în agendă şi înregistra pe ascuns discuţiile cu complicii, oferind astfel procurorilor, fără să vrea, probe în dosarul în care este judecat alături de Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam.

Informaţiile privind agenda în care nota Sturdza şi înregistrările ambientale făcute de el sunt menţionate în rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată, alături de Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Tudor Chiuariu şi alte persoane.

Înregistrările, spun anchetatorii, au o valenţă probatorie mare, în contextul în care se coroborează atât cu notele făcute de Gheorghe Paltin Sturdza în agenda personală, şi aceasta ridicată la percheziţii şi devenită probă la dosar, cât şi cu restul probelor proprii ale DNA, precum interceptări, declaraţii de martori, inculpaţi sau denunţuri.

În rechizitoriu, procurorii redau, în ordine cronologică, însemnările făcute de Sturdza în agenda sa, unele explicaţii lămuritoare şi o parte din respectivele înregistrări ambientale:

„23 ianuarie 2008
«Cu Adam întâlnire cu Baronul la Intercontinental
– Baronul a spus dacă vrem să vindem drepturile litigioase la păduri ?
Gabi a întrebat cine va cumpăra drepturile după ce am pierdut la prima instanţă.
– Baronul a răspuns că se găsesc oameni. (ar fi spus „MAFIA”)
După aceea a venit Adam. Baronul a spus că Vasiliu a fost de accord cu formularea lui Adam. Apoi Adam i-a dictat declaraţia lui Christopher. Baronul a spus că o va trimite prin Fax lui Adam şi mie prin e-mail, are toate actele de stare civilă Chris.
A mai spus că Stirbey a vândut drepturile litigioase la păduri cu 1100 E la HA. ( fila nr. 19 ).»

15 decembrie
«Dupa masa la restaurant cu Adam şi Roxana discutat şi corectat lucrarea pt.


CEDO şi posibilitatea de a revizui: dacă găsim actul 116 din 1871 şi pt. că se ignoră probele ’ nu ia ’». Această din urmă menţiune ”nu ia” se referă la o distincţie artificial creată de aceştia între o sintagmă din cuprinsul partajului de ascendent, în care Dimitrie Ghica se referă la ”nuda proprietate”, în timp ce Sturdza Paltin aprecia că trebuie citit ”nu ia proprietate”, interpretare care l-ar fi putut favoriza.

29 ianuarie 2009
«La Arhive Bacău
Obtinut actul cu procesul lui Maria contra Yvonne Ghica»

12 noiembrie 2009
«BRAŞOV – BRAZI – BUC – CONSTANŢA.
La Înalta Curte am depus cerere de urgentare a motivării pentru Castel.
Întâlnit pe Adam care a spus că se va ocupa de strămutare la Păduri pe 23.XI.09.»

23 noiembrie
«PROCES STRĂMUTARE ÎNALTA CURTE – PĂDURI
Înalta Curte la strămutare Completul 8
Preşedinte Costiniu Florin
Jud. Vrânceanu Romaniţa
Jud. Tarcea Cristina
Prânz cu Adam la Cabana Vânatorului
Foarte mulţumiţi de rezultatul procesului.»

26 ianuarie 2010
«Dumbrăvanu a mai spus că cineva a spus că eu vand drepturile litigioase la păduri. am spus că s-a strămutat la Covasna şi am toate şansele.»”

Procurorii mai notează în rechizitoriu că la 6 iunie 2010, după ce sentinţa din 28 aprilie 2010 în procesul retrocedării, Sturdza a notat în agendă: „Discutat strategii cu revizuirea la păduri reclamaţii împotriva jud. de la Sf. Gheorghe”. În 9 iunie 2010, când a fost înregistrat recursul la Tribunalul Covasna, el a scris în aceeaşi agendă: „Adam a chemat şi a spus că la «clinică» (instanţă, în limbaj codificat – n.r.) nu e aşa de rău”.

Paltin Sturdza a continuat să consemneze date despre mersul procesului privind retrocedarea dorită, întâlnirile pe acest subiect cu Adam şi locul acestora.

„În data de 14 iunie 2010, Paltin Gheorghe Sturdza a însemnat în jurnal: Seara cu Adam la Tratoria. Discutat strategii la păduri şi castel. (..) iar în 21 iunie, când Ordog Lorand Andras şi Uţă Gabriel au soluţionat cererea de abţinere formulată în cauză de judecătorul Orăşteanu Nicolae, Sturdza şi-a notat în agenda personală soluţia ce urma să se dea a doua zi şi numărul de pe lista de şedinţă de a doua zi: Admite recursul, casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare Jud. Sf. Gheorghe”, se menţionează în rechizitoriu.

Procurorii au găsit printre însemnările lui Sturdza şi elemente ce ar demonstra implicarea unui judecător, în favoarea acestuia.

Astfel, referitor la „cauza 6”, cea care făcea interesul afacerii lui Sturdza, anchetatorii spun că „deşi pe portal.just.ro în ziua respectivă figurează la CC8 doar 5 cauze, din lista de şedinţă ridicată cu ocazia percheziţionării biroului judecătorului Uţă Gabriel, rezultă că în 22 iunie 2010, dosarul a fost trecut, într-adevăr, al 6 lea pe lista de şedinţă”. „Prin urmare, în 21 iunie 2010, Paltin Gheorghe Sturdza nu putea şti nici soluţia şi nici numărul de pe lista de şedinţă decât în situaţia în care unul dintre judecători i-ar fi spus acest lucru lui Adam Ioan”, se arată în rechizitoriu.

În 22 iunie 2010, mai notează anchetatorii, lui Paltin Sturdza i-au fost confirmate cele notate cu o zi înainte, astfel că acesta a menţionat în agendă:

„RECURS PĂDURI
SF. Gheorghe TRIBUNAL COVASNA
Dosar 2165/270/2007
Completul CC8 Lorand şi Uţă
Pronunţare? : 8h-13h
Rezultat: Adam a chemat şi-a spus că la condică scrie că s-a admis recursul nostru şi s-a trimis la rejudecare pentru Fond.
La Condică: admite recursul, casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare Jud. Sf. Gheorghe”

Anchetatorii au găsit, la percheziţii, şi însemnări despre banii care i-ar fi fost daţi de Paltin Sturdza judecătorului Ordog Lorand. „Faptul că Adam Ioan i-a dat suma de 10.000 de euro lui Ordog Lorand Andras în iunie 2010 este plauzibil în contextul în care în data de 01 iunie 2010, Sturdza Paltin Gheorghe i-a dat acestuia 14% din suma cu care a vândut un teren recuperat în Prahova (Brazi) şi vândut către Petrom, ocazie cu care şi-a notat în jurnal: «Semnarea contractului cu Petrom fără incidente. … Adam 14% pt ‘valorizarea” la vânzarea terenului către Petrom’ „, se menţionează în rechizitoriu.

 

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale de păduri.

În acest dosar vor fi judecaţi şi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu.

Instanţa supremă nu a stabilit încă primul termen. Dosarul este în cameră preliminară, urmând să se stabilească termen, pentru verificarea măsurilor preventive.

Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog, Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas sunt arestaţi preventiv, iar Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru, în arest la domiciliu.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Din 10 ianuarie este cercetat în dosar şi senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, în cazul căruia procurorii DNA Braşov au luat măsura controlui judiciar, până în 8 februarie, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Iniţial, procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat că ar fi stabilit să primească 2,5 milioane de euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică. Chiuariu ar fi discutat să intervină la funcţionari de la Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar din Prefectura Bacău, RNP Romsilva – Direcţia Silvică Bacău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, „cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.

În 15 ianuarie, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza, pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari din judeţul Bacău, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de pădure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.