LUPTA specialiștilor OncoHelp pentru a le dărui bolnavilor de cancer viața. Ce...

LUPTA specialiștilor OncoHelp pentru a le dărui bolnavilor de cancer viața. Ce investiție vitală va fi făcută în Timișoara VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

oncohelp7

Fondatorul Asociației OncoHelp, Șerban Negru și Mihaela Ciotea, șeful departamentului de dezvoltare, au fost invitații emisiunii PRESSALERT LIVE. Cei doi au subliniat importanța depistării precoce a cancerului mamar, dar și despre o investiție de aproape trei milioane de euro dedicată exclusiv pentru comunitate. Este vorba despre al doilea aparat de radioterapie din vestul țării care se află la Timișoara și va fi funcțional din primăvara acestui an.

Asociaţia OncoHelp Timişoara şi Campania Help25 au lansat Programul de Depistare Precoce al Cancerului la Sân, „Help25 pentru Femeile din Regiunea de Vest” în luna septembrie a anului trecut. Anul acesta au pregătit o serie de activități printre care și o campanie de informare care va ajunge în mai multe orașe din țară.

„Anul 2014 a fost pentru OncoHelp un an energic pentru că ne-am propus să aducem o completare în sistemul medical din România și anume Campania Help25. A fost un an plin de provocări în care ne-am ambiționat să implementăm primul program de depistare a cancerului precoce din zona de vest. Suntem la un pas de a reuși. Obiectivul principal al campaniei a fost achiziționarea mamografului care a costat 200.000 de euro. Până în prezent am reușit să achităm prima tranșă. Anul acesta vrem să mergem în cadrul companiilor cu un program de educație medicală cu privire la prevenția cancerului la sân și riscurile acestuia.”, a spus Mihaela Ciotea.

Șerban Negru a punctat în cadrul emisiunii că este foarte importantă depistarea precoce a cancerului și conștientizarea femeilor asupra riscului la care sunt supuse când vine vorba de cancerul mamar. „E mai ușor să previ decât să tratezi. Dacă avem un program bine organizat pe această zonă, rata de deces scade. Marile victorii s-au obținut mai mult la depistare decât la tratare. În cazul cancerului mamar, femeile trebuie să înțeleagă că este cel mai frecvent cancer al femeii. Fiecare femeie trebuie să primească mesajul de multe ori. Informația trebuie spusă de multe ori pentru ca lumea să înțeleagă cât de important este să depistăm precoce”, a explicat acesta.

În următoarea perioadă, timp de 25 de luni, 5.000 de femeii defavorizate financiar din regiunea de vest vor dispune de mamografi gratuite, asta pentru că organizatorii acțiunilor vor ca banii primiți pentru achiziționarea mamografului să se întoarcă la comunitate. „Urmează ca în acest an să facem cele 5.000 de mamografii pe care vrem să le oferim femeilor defavorizare financiar din regiunea de vest. O femeie defavorizată financiar însemană și o femeie care are un salariu decent, dar care este singurul venit din casă, mai are patru copii și un soț bolnav. Caravana sănătății va pleca într-o călătorie. Vom începe din regiunea de vest și vrem să atragem atenția asupra acestei problematici.


Plecăm din Timișoara și ajungem în toată țara. Traseul este pentru anul acesta și sunt incluse opt orașe. Vom ajungem la Iași, Cluj, București”, a adăugat Mihaela Ciotea.

Al doilea aparat de radioterapie din vestul țării va fi funcțional în câteva luni

Zona de vest dispune doar de un singur aparat de radioterapie care se află la Spitalul Municipal. Datorită unui proiect desfășurat în doi ani de zile de OncoHelp, regiunea de vest va avea al doilea aparat de acest gen la Timișoara. Șerban Negru a spus că următoarea țintă este achiziționarea unui alt aparat de radioterapie având în vedere faptul că potrivit studiilor, la 250.000 de locuitori este nevoie de unul, iar în zona de vest ar fi nevoie de șapte sau chiar opt aparate.

„Este un proiect mare care se apropie de final. Noi am început cu planurile și cu autorizările de construire în 2013. În 2014 am construit clădirea specială pentru radioterapie. Este vorba despre un buncăr cu niște pereți din beton uriași, de doi metri și jumătate grosime și șapte, opt metri lățime. Sperăm să fie de folos deoarece calculele sunt foarte dure în privința asta pentru România. Calculele spun că 250.00 de locuitori ar trebui să aibă un aparat de radioterapie. Noi pe zona de vest, pe patru județe, avem un singur aparat care este la Spitalul Municipal. Pe zona aceasta ar fi nevoie de șapte, opt aparate. Noi vom avea un al doilea aparat în Timișoara, iar până la sfârșitul anului viitor sperăm să mai facem un buncăr și să achiziționăm încă un aparat”, a explicat Șerban Negru.

Tot el a mai spus în cadrul emisiunii că România se confuntă cu o problemă în ceea ce privește specialiștii în radioterapie și nu numai. „O altă problemă este că nu avem suficienți specialiști în radioterapie în România. Noi vom colabora în primă fază cu specialiștii de la Spitalul Municipal. Sperăm să apară și tineri rezidenți care vor termina specialitatea și să vină la Timișoara. E foarte greu să antrenezi un specialist și e foarte ușor să îl pierzi. Criza medicilor e la nivel european. Se fac târguri de angajări, iar studenții din anii terminali știu deja că vor să plece în Germania, Franța sau în alte țări. Noi nu putem să ținem speciliștii decât dacă le oferim condiții cel puțin comparabile”.

OncoHelp a reușit să achiziționeze și echipamentul necesar pentru primul buncăr printr-un împrumut bancar, dar și cu sprijinul unei fundații numită „Dăruiește Viața” care a donat nu mai puțin de 400.000 de euro. Deși Primăria Timișoara sau Consiliul Județean Timișoara nu a acordat nicio sumă de bani, în primăvara acestui an proiectul va fi finalizat.

„Avem echipamentul necesar pentru primul buncăr deoarece am luat un împrumut de la o bancă și le mulțumim pentru că au înțeles cât de important este acest proiect pentru comunitate. Aparatul se instalează în această săptămână. Sperăm ca până în luna martie sau aprilie să fie funcțional. Va fi al doilea aparat de radioterapie funcțional și dispunem de o tehnologie de vârf cu aparatură de calitate. Investiția este de aproape trei milioane de euro. Aparatul a costat  jumătate de sumă. Am primit o sumă de bani de la fundația Dăruiește Viața. Colegele de la București ne-au oferit 400.000 de euro, bani care au însemnat avansul pentru aparatul respectiv și fără de care nu am fi putut lua creditul de la bancă. Noi le mulțumim și sperăm să nu îi dezamăgim pentru că ne-am luat angajamentul să facem și radioterapie pediatrică”, a mai menționat Șerban Negru.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui o timisoreanca Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.