Performanța consilierei primarului Nicolae Robu, Sanda Greblă, de a ajunge funcționar public...

Performanța consilierei primarului Nicolae Robu, Sanda Greblă, de a ajunge funcționar public al Primăriei Timișoara, aplaudată la scenă deschisă de un ministru

4
DISTRIBUIȚI

Sanda Greblă, consiliera personală a primarului Nicolae Robu, a devenit din această săptămână funcţionar public în cadrul Primăriei Timişoara. Acesta a fost angajată ca şi consilieră a edilului şef după ce a muncit la cabinetul senatorial al acestuia. Greblă a absolvit cursurile Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest cu media de licență 9.50. Ulterior a finalizat un masterat în Administrație Publică, iar primarul Nicolae Robu a lăudat-o în plenul Consiliului Local Timișoara pentru că a luat nota 10 la dizertație.

Performanţa Sandei Greblă a fost sesizată de la nivel înalt, chiar de către ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, care în cadrul primei sale conferinţe de presă ca şi preşedinte interimar la PSD Timiş a ţinut să menţioneze că „vreau să o felicit pe domnişoara Sanda Greblă pentru că a devenit funcţionar public în cadrul Primăriei Timişoara”.

În mare parte o prezenţă discretă, Greblă a fost responsabilă cu agenda primarului.


Acesta s-a remarcat în momentul în care afacerea licitației de la Sala Olimpia, care s-a organizat la doar 23 de zile de la votul din consiliul local, cu dedicație pentru fratele iubitului acesteia Bogdan Patițoiu. Pe lângă noua funcţie, Greblă mai deţine şi un post de membru în consiliul de administraţie de la Retim.

4 COMENTARII

  1. Trebuia sa o rezolve primarul Robu,pe aceasta…..Grebla. Functia pe care a fost angajata de la inceput,era una ….proviorie,mai precis pe perioada mandatului de primar a lui Robu.Ca sa fie sigur ca in cazul in care nu va mai fi primar,ar trebui la pachet sa-si ia si…Grebla,in nemernicia lui ,Robu ia pregatit un concurs formal si,un loc caldut de unde poate iesi si la pensie.Deci la cate ….parasute a angajat Robu de cand e primar,ce mai conteaza ca a mai definitivat una.

    • Eu chiar nu ii pot intelege pe cetatenii acestui frumos oras care este,Timisoara!Se pare ca exista o delasare totala si un dezinteres fata de acest primar idiot si ingamfat!Oare can va ve-ti trezi dragi timisoreni sa vedeti ce face acest individ fara a tine cont de cerintele primordiale a unui oras european si a cetatenilor care locuiesc aici!Robu o ridica pe amanta lui,e vorba de Sanda Grebla in slavi si ii da o functie mai aberanta ca si cea care a avut-o de consilier al primarului!Deci intr-un cuvant…o tarfa,amanta primarului..si un nebun..oricum nu e sanatos la cap..eu as plati un consult pentru acest retardat..conduc cel mai frumos oras din tara..iar in doi ani…intrebati-va ce a facut!Nu este interes pentru oras,pentru comunitate..sunt interese care nu au legatura cu ceea ce ar trebui promovat sau facut in Timisoara…tendinta este de a distruge ceea ce unii poate or dat bani din conturile proprii sa faca,ca Timisoara sa straluceasca in Europa..si atunci ne intrebam..in ce directie se indreapta Timisoara…spre Europa..sau spre…Zona Soarelui si a nebuniilor din capul lui Robu!Treziti-va dragi timisoreni…ar fi bine sa fim mai atenti pe cine ii punem acolo…sus..

Dă-i un răspuns lui eu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.