Troița din lemn, sculptată în Maramureș care a dispărut la finele săptămânii de pe terenul Parohiei Ortodoxe Timișoara – Ronaț a fost găsită. Cel care se face vinovat de furtul crucii este un tânăr de 23 de ani care a vrut să își umple portofelul de bani.
Polițiștii Secției 4 Timișoara l-au depistat pe hoțul troiței în cursul zilei de astăzi. În urma investigațiilor, aceștia au stabilit că în noaptea de 30 spre 31 ianuarie individul a sustras crucea din lemn după care dus-o în curtea unei case din oraș pentru că intenționa să o vândă.
Prejudiciul care avea o mai mare valoare sentimentală decât materială a fost recuperat de polițiști, iar troița a ajuns din nou la Parohia Ortodoxă Timișoara – Ronaț.
„Individul a fost condus la audieri urmând a fi dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Arestul IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Credincioșii ne-au spus că miracolul a avut loc datorită faptului că la biserică a fost citit Acatistul Sfântului Mina și ieri și astăzi. Anunțul că a fost găsită crucea a fost dat chiar în momentul în care se desfășura slujba.
„Ieri, la noi la biserică, s-a pus rânduială și s-a citit Acatistul Sfântului Mina care e recunoscut pentru faptul că îi ajută pe cei păgubiți și îi descoperă pe cei care i-au păgubit. Chiar astăzi, în timp ce se săvârșea slujba Sfântului Mina am primit telefonul că a fost găsită crucea. Dumnezeu a rănduit să se întâmple așa”, ne-a spus unul dintre credincioși.