Strigătul DISPERAT al unei tinere cu CANCER, căreia medicii români nu i-au...

Strigătul DISPERAT al unei tinere cu CANCER, căreia medicii români nu i-au mai dat nicio șansă de supraviețuire: „Măcar un an să mai trăiesc, ar fi suficient”. Cum îi poți salva VIAȚA

29
DISTRIBUIȚI

ionela iovita

Ionela are, la cei 33 de ani ai săi, o dorință sfâșietoare. „Măcar un an să mai trăiesc ar fi suficient”, ne spune printre lacrimi și cu inima zdrobită de durere tânăra din localitatea Giroc. Ionela a fost diagnosticată cu cea mai cruntă boală, cancerul, în urmă cu trei ani, iar anul trecut, medicii români, dar și cei din Ungaria, i-au dat o veste cumplită, aceea că nu mai are mult de trăit. Totuși, Ionela este decisă să lupte până în ultima clipă. A luat legătura cu medici de la o clinică din Germania care i-ar putea reda șansa la viață, sau cel puțin să i-o prelungească cu cel puțin un an. Pentru asta însă, are nevoie de o sumă colosală de bani, pe care familia ei nu și-o permite, aproximativ 80.000 de euro.

Ionela Ioviță a aflat că are cancer de col uterin în anul 2012, s-a operat, dar în 2014 medicii i-au spus că boala s-a extins la ovare. A urmat o nouă intervenție chirurgicală, însă peste doar o lună a fost diagnosticată cu cancer abdominal în stadiul cel mai avansat, inoperabil. „Medicii nu mi-au mai dat șanse de viață”” povestește Ionela. Imediat, tânăra împreună cu familia sa nu au stat pe gânduri și au încercat să găsească soluții.


„Acum, în ultimul stadiu al bolii, când medicii nu mi-au mai dat nicio șansă, a apărut o rază de speranță de la o clinică din Germania. Dar, tratamentul este foarte costisitor, un ciclu de trei săptămâni de chimioterapie costă în jur de 20.000 de euro și s-ar putea să fie nevoie de trei sau patru cicluri. Însă, există șanse mari să-mi prelungească viața cu un an, doi sau trei. Sunt cazuri ca ale mele care s-au vindecat comple”, ne explică Ionela Ioviță.

„În 31 mai am programată nunta, dar nu știu ce vrea Dumnezeu să facă cu mine”

În acest moment, Ionela este acasă la Giroc, dar spune că se simte îngrozitor de rău, nici măcar din pat nu se poate ridica, și asta pentru că „am dureri foarte mari, mereu iau calmante, nu reușesc să mănânc. Am slăbit 25 de kilograme de când am cancer”, povestește tânăra de 33 de ani. Ionela ne vorbește și despre planurile ei de viitor pe care și le-a făcut. „Trebuia să mă mărit anul acesta. În 31 mai am programată nunta, dar nu știu ce vrea să facă Dumnezeu cu mine. Îmi doresc mult să am copii”, spune Ionela.

Tânăra din Giroc are și un mesaj pentru toți oamenii cu suflet mare, pe care-i roagă să o ajute. „Mi-e foarte greu să le cer ajutorul oamenilor. Vreau o șansă să trăiesc și eu, îmi doresc să trăiesc, consider că mai am multe lucruri de făcut. Măcar un an să mai trăiesc ar fi suficient, pentru mine contează. Trebuie să încep cât mai repede tratamentul în Germania. Cu cât stau, tot mai mult slăbesc. Sper să am puterea să ajung până în Germania”, spune Ionela Ioviță.

Oamenii care doresc să facă o faptă bună pot dona bani pe numele ASOCIATIA DORINTA PENTRU VINDECARE Cont: RO06BTRLRONCRT0277663601 Banca: Transilvania, Ag. Calea Lugojului.

29 COMENTARII

    • daca nu ai fost bolnav de cancer, nu-i propune nici un tratament, boala asta e prea ciudata si daca nu o intelegi, mai bine nu da sfaturi – iti spune un om care are cancer in stadiul 4 la plamani. ficat si oase

  1. Buna ziua! Suntem cateva persoane care vrem sa o ajutam pe Ionela Iovita. Dar am dori sa ne transmiteti contul ei si nu a asociatiei DORINTA PENTRU VINDECARE. Vrem sa stim sigur ca banii vor fi pentru cazul ei. Multumim.

    • Buna,asociatia este infiintata de Ionela Iovita si toti bani care ajung in cont nu sunt folositi de catre alte persoane,doar de catre ea.Puteti intra pe pagina ei de facebook sa trimiteti mesaj privat,ea astazi a plecat in Germania sa inceapa tratamentul.

  2. Buna ziua! Suntem cateva persoane care am vrea sa o ajutam pe Ionela Iovita. Ne puteti transmite contul personal in care putem vira banii, deoarece nu am dorii sa ii dam unei asociatii, pentru un alt caz. Vrem special pentru ea. Multumim.

    • Buna dimineata,
      Asociatia este deschisa pentru ea de catre sora ei. Banii sunt doar pentru ea. Pe pagina de facebook a ei gasiti mai multe detalii.
      O zi buna.

    • Asociatia este deschisa de sora ei. Banii sunt doar pentru ea. Mai multe detalii sunt pe pagina ei de faceboock.

    • Te rog din suflet sa cauti o biserica penticostala sau pe fratele Caba din Oradea de la miscarea Rugul aprins sa se roage pentru tine si sa iti faca ungerea dupa cum scrie in Biblie si asta cat tu ai credinta se poate face si Dumnezeu te va vindeca.Gasesti pe Youtube de aceasta intrunire care se zice Rugul Aprins.Apa cu bicarbonat este buna pentru cancer aceasta solutie ar trebui injectata direct in tumoare si ceai de scortisoara cu miere de albine este buna sa iei cauta despre ea pe Google cum trebuie

    • Maria, vrei sa o indracesti ca toti penticostalii ? Sa se tavaleasca pe pamant cand e cuprinsa de duhul dracilor ?! 🙂

  3. M-am rugat pentru tine si am primit cuvantul urmator din Biblie:

    Ferice de omul care rabdă încercarea! Căci, după ce a trecut încercarea, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
    Iacov, 1:12

    http://www.bibleserver.com/text/NTR/Iacov1
    (este din versiune NTR, Noua Traducere in Romana, care a re-tradus Biblia din nou din ebraica si greaca in limbajul actual, clar; daca insa preferi alta versiune, ai aici alte 2 linkuri:
    http://biblia.resursecrestine.ro/iacov
    sau
    http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/30/Iacov
    in acestea cuvantul incercare este tradus ca ispita)

    Ce sfaturi iti pot da in postura in care te afli? Nu prea multe, citeste Biblia, roaga-te samd. Consider insa ca cel mai important este sa-L cauti pe Dumnezeu din toata inima. Nici unul dintre noi nu stie planurile Lui cu privire la noi sau la alte persoane. Insa stiu ca viata aceasta este doar o picatura invizibila in eternitate. Si stiu ca Dumnezeu de multe ori lasa necazurile (aduse de cel rau) in viata noastra pentru indreptare. Nu pot sa te judec si nu vreau asta, insa pot sa-ti spun din nou sa-L cauti pe El. La acest fel de indreptare ma refer, restul indreptarilor vin in urma relatiei cu Dumnezeu, in fiecare zi a vietii, pentru fiecare dintre noi. Noi avem un scop pe pamantul acesta, ignorandu-l ne facem singuri rau. Acel scop este sa largim Imparatia lui Dumnezeu in inimile fiecarui om pe care il stim, sau macar sa incercam. Nu conteaza religia noastra, nu contam noi, conteaza El. Iar personal, pentru fiecare dintre noi, conteaza mantuirea pe care o primim in dar doar prin Fiul Sau. Sa nu vezi viata asta ca pe un sfarsit, ca pe un lucru definitiv, ci sa o vezi ca pe un inceput. Daca iti doresti viata, cauta-L pe Dumnezeu, unde inima iti spune ca-L vei gasi. Vei primi mai mult decat speri. Oamenii iti pot da bani sa faci o operatie, te pot sfatui ce tratamente sa urmezi, dar doar El iti poate da vindecare. Si nu doar in trup, ci si in suflet. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te vindece!

    • Mânca-ți-ar câinii inima de nebună cu acte ce ești! Femeia are nevoie de tratament și tu ce faci? Îi dă D-zeu citostatice? Paștele mă-tii de imbecilă!

    • R.G. Ma bucur sa vad ca mai exista oameni care au asa mare incredere in Dumnezeu, multi dintre noi nu intelegem ca niciun medicament din lumea asta nu ne vindeca decat daca EL vrea. Si eu sunt la spital cu fetita mea care are leucemie iar singura mea speranta e Dumnezeu si Fiul sau, in ei ma incred cu toata inima si sufletul meu, il caut pe Dumnrzeu si sunt sigura ca l-am gasit iar fetita mea poate e chiar vindecata, inainte de a termina tratamentul.

  4. internetul e plin de tratamente contra cancerului de orice fel pe cale naturista! important e sa vrei! mi-e ca pagina asta e facuta doar sa stoarca niste bani de la naivi.

    • david, sa te ferasca Dumnezeu de asa un necaz in familie,tu crezi ca nu a incercat alte tratamente,de 2 ani de zile se lupta cu cancerul ,daca nu cunosti situatia mai bine te abti.

  5. Pagina nu e facută doar să străngă banii de la naivi! IONELA e pacienta mea şi cunosc foarte bine cazul ei! E o fată care iubeşte viața şi care merită să trăiască! E un om bun,un om minunat! Ione suntem alaturi de tine!

  6. Puteti sa-mi scrieti pe privat pe adresa de mai. Nu va dau sperante ca as dispune financiar. Parerea mea este ca sunt multe variante de lupta,impotriva bolii.

  7. Ionela a fost colega de facultate cu mine,e o persoana minunata, inntotdeauna a ajutat pe toata lumea, merita o sansa,daca este o sansa merita sa incerce ! Va rog sa donati macar cei 2 % din impozitul pe venit,oricum acei bani ajung altundeva,macar stiti ca ajutati o tanara sa aiba o sansa la viata !!!

  8. Prietena mea, sufera de o forma rara a cancerului, o farma de care nici doctorii nu stiu nimic, a ramas fara economiile stranse de familie si cei apropiati, dandu-i pe fel si fel de analize si medicamente. Are 30 de ani si locuieste in Bucuresti. Ne este foarte greu sa o vedem, in acest impas, va rog din suflet, cei care puteti sa o ajutati, oricat puteti, va multumim . Facem apel la voi, oameni cu sufletul mare, parinti, care stiu cum e sa piarda un copil, sau care cel putin va puteti pune in locul acelei mama , care acum sta neputincioasa,in fata copilei sale si NU mai poate face nimic! Va rog……..nu treceti cu vederea……Va multumesc din suflet si Dumnezeu sa va binecuvanteze.

  9. Ar fi foarte bine daca ar putea ajunge macar la mormatul Sf Parinte Arsenie Boca sau daca nu se poate, sa mearga cineva din familie cu un lucrul de-al ei si sa-l atinga de Crucea mormantului. Fie ca Bunul Dumnezeu sa-i ajute!

  10. Buna….am nevoie de ajutor am doi copii unul cu dizabilitati stam antr-o casa pusa an vanzare,am trecut prin greutati de-a lungul anilor pt detalii va convingeti la fata locului vreau si eu o casuta a mea sa nu mai fiu nevoita sa trebuiasca sa plec cand sant an plus sau nu se mai poate sta din diverse motive….

  11. Mergi la Asigurare si le ceri un formular, pare mi se se numeste formularul 21, care e pentru acoperirea in strainatate a tratamentului. Am vazut multe persoane care in Franta au folosit acest formular pentru tratament. O sa ii coste pe parinti drumul si sederea, dar tratamentul gratuit.
    Fa te bine!!

  12. Pe langa tratamenul pe care il face in Germania ar trebui sa-si schimbe regimul alimentar, sa consume foarte putina carne si foarte multe sucuri din fructe& legume, in special de sfecla rosie. E valabil pentru mai toate cazurile de cancer.In plus multe rugaciuni si speranta ca se va face bine.

    • ionela nu mananca carne si a baut doar sucuri naturale, aproape 2 luni. a mancat legume,mai mult pasate,iar dupa acia nici apa nu a mai reusit sa bea.an cele din urma ajungand an perfuzii la spital.

Lasă un răspuns la simina grozav Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.