Un CUTREMUR puternic a zguduit Timişoara. Cum ar acţiona autorităţile în cazul...

Un CUTREMUR puternic a zguduit Timişoara. Cum ar acţiona autorităţile în cazul unui scenariu tragic FOTO şi VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-564253076">

actiuneisu (7)

Un cutremur a zguduit Timișoara în această după-amiază, iar 22 persoane au ajuns la spital după ce au fost prinse sub dărâmăturile unei clădiri cuprinse de flăcări. Din fericire totul a fost un exercițiu coordonat de un comandament de ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”. Acțiunea a avut loc cu ocazia Zilei Protecției Civile în România, sărbătorită în fiecare an în 28 februarie.

Zeci de pompieri militari din cadrul ISU „Banat”, mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean, echipe medicale de la SMURD, dar și cei de la SALVO au ajuns în cel mai scurt timp la fosta tipografie „Helicon” unde a avut loc simularea unui cutremur urmat de un incendiu.

„S-a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace de teren pentru simularea intervenției în cazul de seism în Timișoara la o clădire cu mare aglomerare. Acest exercițiu urmărește antrenarea forțelor proprii, dar în același timp se verifică modul de cooperare cu alte instituții ale statului care au atribuții pentru situații de urgență”, ne-a declarat Sindia Onescu, purtător de cuvânt în cadrul ISU „Banat”.

Potrivit scenariului, cele mai mari pagube produse de cutremur au avut loc într-o clădire cuprinsă de un incendiu, în care au rămas blocate 22 de persoane. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă, dar și două autoscări mecanice pentru lucru la înălțime.

„Au fost salvate persoane surprinse la înălțime din cauza prăbușiri scărilor. Am colaborat foarte bine cu Serviuciul de Ambulanță Județean, cu echipa SALVO, dar și cu echipa canină de căutare și salvare a victimelor aflate sub dărâmături. În total, au fost salvate de la întălțime 18 persoane, iar patru victime au fost surprinse în spate, la nivelul primului etaj, găsite cu echipaje canine”, ne-a explicat șeful Centrului Operațional Județean, colonel Gheorghe Cîmpeanu.

La intervenție au participat și echipajele Unității de Primiri Urgențe, care, sub coordonarea lui Mihai Grecu, le-au acordat pacienților îngrijiri medicale la fața locului. „Oamenii pe care i-am folosit sunt cu experiență și au mai participat la astfel de simulări. Au fost implicate două ambulanțe, două echipaje de prim-ajutor și o mașină de transport persoane și victime care poate să ducă până la doi pacienți aflați în stare critică și alți patru pacienți în stare mai bună”, ne-a explicat Mihai Grecu, șeful UPU.

Desfășurarea de forțe a avut loc sub ochii unui grup de elevi din clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” care au venit însoțiți de diriginte. ”Nu am mai văzut așa ceva niciodată. Pompierii au intervenit foarte bine și i-au salvat pe oameni. Unul dintre cele mai interesante momente a fost acela când victimele au fost coborâte pe coardă”, ne-a spus Liviu, unul dintre elevi.

Pompierii militari sărbătoresc Ziua Protecției Civile din România și aniversarea a 82 ani de devotament în slujba comunității și vineri, în incinta Stației de Pompieri Deta, iar la toate subunitățile din județ se va organiza Ziua Porților Deschise.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui un nimeni Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.