Atentate în Pakistan: 14 morți și aproape 80 de răniți

Atentate în Pakistan: 14 morți și aproape 80 de răniți

0
DISTRIBUIȚI

pakistan atac bomba yahoo news

Paisprezece persoane au fost ucise și alte aproape 80 au fost rănite duminică în exploziile unor bombe în exteriorul a două biserici din orașul pakistanez Lahore (est), revendicate de către talibani, potrivit ultimului bilanț difuzat de autorități, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Atentatele au avut loc în timp ce numeroase persoane asistau la tradiționala slujbă de duminică în cartierul creștin Youhanabad din Lahore, capitala provinciei Punjab, au declarat martori și responsabili locali.


Potrivit poliției pakistaneze, una dintre bisericile vizate este catolică, iar cealaltă protestantă, ambele fiind situate foarte aproape una de cealaltă.

Gruparea talibană pakistaneză Jamaat-ul-Ahrar a revendicat atacurile.

După explozii, sute de creștini cuprinși de mânie au aruncat cu pietre asupra polițiștilor, pe care îi acuză că nu-i apără, și au lovit mașini cu bâtele, în timp ce alții își plângeau rudele.

Talibanii pakistanezi și-au înmulțit din 2007 atacurile împotriva forțelor de securitate pakistaneze, pe care le acuză că susțin războiul american ”împotriva terorii”, precum și a minorităților religioase din Pakistan, țară cu aproape 200 milioane de locuitori, în majoritate sunniți.

Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, a condamnat atentatele din Lahore, fief-ul său electoral, și le-a ordonat autorităților din Punjab, provincie unde fratele său Shahbaz este ministru-șef, să apere populația locală.

Sursa foto: news.yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.