EROINELE Povestea SFÂŞIETOARE a mamei unui copil cu autism, care a aflat...

EROINELE Povestea SFÂŞIETOARE a mamei unui copil cu autism, care a aflat că soţul avea două amante. Ce gest INCREDIBIL au făcut vecinii săi de bloc

13
DISTRIBUIȚI

eroinele1

„Din cauza stresului pe care l-am suportat în timpul sarcinii, copilul meu are simptomele autismului – a spus, cu tristețe în ochi, Adriana B. mama lui unui băiețel de patru ani și jumătate.

Când avea 27 de ani, l-a cunoscut pe cel care i-a oferit, mai târziu, cel mai frumos cadou din lume, un băiețel. Dar ca să primească acest cadou, tânăra mămică a plâns, a suferit și a iertat. Supărările de care a avut parte, în perioada în care a fost însărcinată, au fost atât de mari încât Adriana a devenit mama unui copil special. În acel moment, tânăra a spus stop și a ales să își continue drumul departe de cel care a cerut-o în căsătorie.

Povestea Adrianei a început în momentul în care s-a simțit singură. „Aveam 27 de ani, dar încă nu aveam o relație. Credeam că nu voi reuși să îmi întemeiez o familie. Apoi l-am cunoscut pe el, bărbatul cu care m-am căsătorit, după ce am rămas însărcinată. Acea căsătorie a fost o mare greșeală”, ne-a spus Adriana.

Încet, încet, în relația lor au început să apară discuții aprinse, certuri, despărțiri și împăcări. Când i-a spus că poartă în pântec rodul iubirii lor, bărbatul i-a cerut să avorteze pentru că nu credea că e copilul lui. Adriana nu s-a gândit niciun moment la această variantă și a păstrat copilul. „Am avut parte de un mare stres psihic când Filip era în burtică. Apoi, după ce s-a născut, rudele lui au încercat să îl ia de lângă mine, iar asta m-a speriat. În acea perioadă, fostul meu soț a fost plecat în Germania și nu le-am permis rudelor lui să îmi ia copilul. Atunci s-a răcit și relația dintre noi”, a povestit mămica.

eroinele3

O veste i-a schimbat viața

Zilele au trecut, iar Adriana își creștea cum știa ea mai bine băiatul, însă a primit un telefon care i-a schimbat viața. A aflat că soțul ei are două amante. „M-a sunat o femeie din Germania care mi-a spus că este iubita soțului meu și că a aflat că este căsătorit și că are un copil. Inițial nu am crezut-o, dar apoi mi-a explicat că mi-a găsit numărul în telefonul lui, dar și mai mult poze cu mine și cu Filip.


Mi-a spus diferite lucruri despre mine și despre copil. Abia atunci am crezut-o. Tot ea a aflat că soțul meu avea o amantă și în România. Este vorba despre o vecină de-a lui. Vestea a venit ca un șoc pentru mine. El a recunoscut toată povestea și atunci am hotărât să divorțez”.

A trecut prin momente cumplite pentru că a fost plimbată prin tribunale doi ani de zile până s-a sfârșit divorțul și a luptat pentru custodia copilului. „Am aflat că are o relație cu acea vecină a lui, din România. Ea voia să se căsătorească cu el, dar nu putea pentru că nu se mai termina divorțul și era foarte nervoasă”, a spus Adriana.

Din cauza momentelor grele, mămica nu a observat că Filip are o problemă de sănătate, până când l-a dus la grădiniță. „L-am înscris la grădiniță, iar psihologul de acolo mi-a spus că e mai întârziat. Când l-am dus la medic am aflat că prezintă simptome de autism. Tot medicii mi-au spus că are nevoie de terapie, dar există șansa ca el să își revină complet, simptomele fiind cauzate de stresul pe care l-am avut în timpul sarcinii”.

Optimistă și plină de încredere, i-a acordat toată atenția micuțului care a ajutat-o să treacă peste toate greutățile. „Tot ce mi-am dorit eu a fost liniște, iar Dumnezeu mi-a dechis mai multe uși. La început mi-a fost greu, pentru că eram singură. Acest copil mi-a dat forță și m-a ajutat să uit că soțul meu mi-a spus că nu m-a iubit niciodată. Acest copil m-a învățat să fiu mai bună”.

eroinele

„Mi s-a făcut reclamație la poliție”

Pare de necrezut, dar Adriana a fost chemată la poliție pentru că, deși are probleme de sănătate, Filip e vesel și plin de energie. Tânăra s-a trezit cu o reclamație făcută de niște vecini care locuiesc în același bloc și a fost nevoită să se prezinte în fața autorităților.

„Acești vecini mi-au spus de foarte multe ori îi deranjează faptul că Filip râde sau aleargă prin casă. Au zis că face gălăgie și că nu pot să doarmă din cauza acestui lucru. Îmi este greu să încerc să îl fac să tacă sau să vorbească încet. El e un copil, se joacă, râde, se distrează. Nu vreau să îi stric copilăria și să îi interzic aceste lucruri. Chiar mi se pare absurd. Mi-au făcut reclamație și m-am prezentat la poliție, dar din fericire nu m-am ales cu amendă sau alte lucruri”, ne-a mărturisit tânăra.

Deși a avut parte de momente grele, a reușit să treacă peste ele cu bine, iar acum timișoreanca vrea să le ofere un sfat mămicilor care trec prin momente grele. „Chiar dacă consideră că au conceput un copil într-un moment nepotrivit și cu un om nepotrivit le sfătuiesc să nu se gândească la avort. Un copil îți dă putere să lupți, te ajută să fii mai puternică și te învață multe lucruri. Se poate să crești un copil singură, chiar dacă te gândești la momentul în care te va întreba <<unde e tata?>>. Și mie îmi e groază de acel moment, dar va veni și va fi dureros. Iar atunci îi voi explica că nu e vina lui și că a fost un copil dorit și iubit și chiar dacă tatăl lui nu e acolo, îi spun că îl iubește așa cum știe el să iubească”.

13 COMENTARII

  1. Mama e vinovata ! Una este sa fecundezi si apoi sa rezulte un copil, si alta este sa faci un pui de om pe care sa-l cresti si sa-l ingrijesti toata viata, decizie care se ia in doi si nu unilateral !!! Daca tatal biologic era suspicios, amandoi puteau sa faca un test de paternitate si rezultatul sa le arate adevarul … Mama e de asemenea vinovata ca nu si-a dus copilul la medici din primul an de viata cand a observat ca e mai energic… Toate problemele lor erau acum pe un alt drum … NU este o mama de compatimit ci mai degraba de blamat … !

    • Raspuns pentru un tata: ce usor e sa arunci cu pietre, mama e de vina, toti copiii sunt energici, iar mama, daca are o vina, este aceea ca s-a castorit cu un nemernic!

    • Mai dobitoc care vorbesti in nestiire de cauza…autismul poate fii diagnosticat de abia incepand cu 2 ani si chiar mai tarziu cand nu se trateaza de o forma foarte grava…mai informeazate inainte sa te apuci sa judeci…daca habar nu ai despre ce e vorba…

  2. Domnule „un tata” ești tare prost ! Barbatul avea 2 amante și tot mama e de vina ?! Barbatul e cel care trebuie sa își asume responsabilitatea în asemenea cazuri. Doar de aia e barbat ca sa fie capul familiei , nu sa se comporte ca un baietandru fără griji. Și dacă nu era sigur ca e copilul lui de ce oare a mai încercat sa i-l ia femeii după divorț ?! Sunteți la fel de ipocrit ca și barbatul acesta care nici nu merita sa aibă familie !

  3. Domnule tata esti un incapabil!!!nu meriti nici macar sa raspund la come ntariul tau rautacios dar nu ma pot abtine sa vad astfel de specimene dand lectii!!!!

  4. mai tata mai. pe ce leme traiesti?? mama e de vina??!! nu meriti nici sa aduc argumente pentru ca situatia acestei femei este atat de evidenta incat tu pari retard.

  5. Rusine celor ce se considera mamele unor asemenea specimene de barbati……dumneata nu stiu cum te poti numi ” barbat” si ce e mai grav si „tata”…..din pacate e ceea ce ne ofera societatea la ora actuala: barbati iresponsabili,fara atitudine; iar dumneata cand te vei trezi intr-o asemenea situatie ai dreptul la replica,dar atata vreme cat te consideri nevinovat atunci arunca cu pietre. Putere si curaj dna Adriana.

  6. @ un tata, daca ai fii citit cu atentie, au fii vazut ca tatal copilului a indemnat-o la avort, deci asta ce inseamna? Ca ea trebuia sa avorteze fiindca asa a zis el?? Dar cine e el pana la urma? Dumnezeu ? NU! Femeia a luat cea mai buna alegere, a ales sa dea viata, nu sa o ia! Si venind vorba ca nu si-a dus copilul la medic din primul an de viata…. eu cred ca tu vorbeati ca sa nu adormi! Fiind la primul copil, nu a avut experienta necesara ca sa isi dea seama ce are copilul, nu e un caz singular, se mai intampla! Asa ca mai usor cu judecatul, ca nu esti tu Dumnezeu! Mamica aceasta are de la mine un 10+! Bravo ei ca a zis NU AVORTULUI!

  7. Vorbește „un tata” care sigur habar nu are ce înseamnă să crești un copil! Eu spun bravo ție ca ai divorțat, cum adică sa faci test de paternitate? Erau concubini? Erau oameni adulți, căsătoriți. În astfel de relație nici nu se pune problema testului de paternitate, dar bărbatul știa ce făcea el pe ascuns și de-asta credea ca toată lume este ca el. O sa vezi câte bucurii iti va aduce copilul acesta plin de viata! Sa fii sănătoasă sa te poți ocupa de el ca și pana acum!

  8. Stimate Un tata faceti o mare si crasa confuzie… Dna nu este nici de blamat sau compatimit… Este doar de APRECIAT, ceea ce probabil nu aveti de unde sti ce este aceea a APRECIA o dna/dra cu sau fara copil/copii. Inteleg aspectul ca aveti niscaiva probleme misogine, e drept. Rezolvati le. Dar nu mai aruncati cu „vorbulite”. Ati fost in aceasta postura? Va permiteti sa judecati? Sunteti perfect? Vedeti-va de ale dvoastra si poate, cand va veti face mai mare si veti trece prin VIATA si nu ca GASCA prin apa, atunci sa comentati. Pana atunci masurati va „vorbulitele”. Sa inteleg ca „tatal” de mai sus este de blamat ca nu a avut mai mult de doua amante? RUSINE.

  9. Nu mai judecati ca nu ati trait ce a trait biata femeie,parerea mea e ca intradevar gresim cand iubim dar omu ala nu merita nimik,o sa primeasca lovituri destul de dureroase de la viata,totu se intoarce,rau faci,rau gasesti,in cazurile astea copii au mult de suferit pana la o anumita varsta,dar esti de invidiat prin curaju tau,bafta si lupta pt puiu tau

Dă-i un răspuns lui O mamica Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.