Fostul pedelist Sorin Cociobea părăseşte PSD la şase luni după ce a...

Fostul pedelist Sorin Cociobea părăseşte PSD la şase luni după ce a intrat în partid UPDATE Reacţia relaxată a preşedintelui Titu Bojin

8
DISTRIBUIȚI

COCIOBEA04_resize

Bombă în Consiliul Judeţean Timiş – consilierul PSD Sorin Cociobea a anunţat, astăzi, că părăseşte grupul social-democrat pentru a deveni consilier independent. La auzul anunţului Titu Bojin a comentat că astfel grupul PNL se întregeşte.

Sorin Cociobea a intrat în PSD în septembrie 2013 după ce ani de zile a fost membru PD-L, fiind unul dintre oamenii de încredere ai deputatului Alin Popoviciu. Acesta l-a și propulsat în funcţia de director în Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea. Cociobea a fost preşedintele colegiului lui Popoviciu şi vicepreşedinte al PD-L Timiş, De asemenea, în perioada guvernării portocalii, firma sa, Sifco Plast SRL, a beneficiat de contracte de la sucursala CFR, condusă atunci de un alt apropiat a lui Popoviciu, Valeriu Trică.

La vremea respectivă, șef al PSD Timiș și președinte al Consiliului Județean, Titu Bojin susținea că „Sorin nu e cu scandaluri, e cu familie serioasă, din familie de preoţi. Nu e un panglicar. O sa vedem ce influenţă are pe zona Sânnicolaul Mare, Deta, Jimbolia. A fost într-adevăr lângă Costi şi Alin Popoviciu. Îmi doresc să mai iau câte un om din echipa zero de conducere a PD-L. De ce nu?”. Cociobea a susţinut că a trecut în tabăra social – democraţilor din „altruism politic” şi că „am vrut să vin în PSD, am vrut să fiu parte a unei majorităţi a consiliului judeţean. M-am săturat să plec de la plen și să îmi fie ruşine că avem doi colegi, Tiberiu Lelescu şi Marius Martinescu, care numai urlă şi ţipă.


Nemulţumirile interioare ale PDL m-au făcut să iau această decizie”. Cociobea susţinea, atunci, că politica lui Victor Ponta este una care merită susţinută.

UPDATE La ieșire din plenul CJT, Cociobea a spus că ”vreau să vă spun că mă simt extrem de fericit pentru că am scăpat de cancer, am scăpat de cancerul PSD. M-am vindecat de o boală gravă . Cred că sunt singurul politician din România care s-a vindecat de cancer politic fără tratament”. Întrebat cum comentează plecare din PDL și faptul că la acel moment era la fel de sătul, Cociobea a spus că „în legătură cu acea decizie vreau să vă spun că o regret profund și dacă sunteți atenți nu a fost o alegere. a fost o decizie. Nu am găsit nimic la PSD. Dacă vă uitați la știrile de la televizor, vă place de Șova de modul în care a fost luată decizia? În primul rând vreau să vă spun dacă sunteți mulțumiți de bugetul pentru Timiș. 23 de milioane pentru Timiș, 111 pentru Teleorman un județ subdezvoltat grabnic. Nu știu dacă mai are rost să-mi dau demisia din PSD în momentul în care eu mi-am anunțat intenția de a rămâne consilier județean independent. Nu știu dacă acea hârtie scrisă de mine în baza ordonanței a fost dusă la partid. A fost o mișcare pentru schimbarea majorității în consiliul județean. Nu știu să vă spun dacă sunt membru PSD, eu cred că nu. Nu am purtat discuții cu PNL, nu am purtat nicio discuție cu nimeni din PSD mi-am declarat apartenența de consilier independent. O să votez exact cum îmi dictează consțiința și înspre binele județului Timiș”.

La rândul său, Titu Bojin a spus că nu regretă că l-a primit pe Cociobea în PSD Timiş,atunci când era preşedintele filialei şi s-a arătat convins, în ciuda declaraţiilor incendiare ale fostului pedelist, că acesta va vota, în continuare, proiectele social-democraţilor: „În primul rând zic eu că nu a plecat. Domnul Cociobea rămâne ataşat grupului consilierilor independenţi. Nu pleacă la un alt partid, nici nu iese din cercul celor care vor vota cu PSD.”

Întrebat dacă plecarea lui Cociobea vine ca un şoc, Bojin a spus că „nu, nu vine ca un şoc şi nu vine pe nemulţumiri. Dacă vă aduceţi aminte şi când au venit domnul Cociobea şi domnul Cutu, au venit fără pretenţii. Şi azi sunt în aceeaşi situaţie. Suntem fără supărări şi fără certuri. Varianta pe care a anunţat-o azi e mai puţin dorită de noi. Domnul Cutu nu cred că va face acest gest şi dacă îl va face discuţiile mele cu ei sunt discuţii mai vechi, vor rămâne lângă mine şi lângă noi în consiliul judeţean”.

 

8 COMENTARII

  1. Se vede ca Bojin asta are mâna buna la oameni. Toți unul si unul. Rămâne sa mai plece si Cutu ca penelistii sa-l schimbe pe vicele Calin Dobra. Bine si fac…

  2. Oportunistul asta mai are vreo 2 partide de testat si le a bifat pe toate . Esti un pupator de cururi care si vede numai interesele proprii sau pe a lui popviciu , nasul lui !!! Alti papagali in politica romaneasca !!!

  3. Cum au venit cei doi in PSD fara pretentii? Minti de stingi focul! Pai lui Cutu i-ati dat la isctr functie de conducere, iar lui Cociobea i-ati promis, dar l-ati tepuit. De aia a plecat…

  4. Pai Bojin a raspuns relaxat pentru ca a vazut ca pierderea acestui individ e de fapt un castig, nu o pierdere. Slab peste tot pe unde a fost, singurul lui atu a fost deputatul Popoviciu care l-a propulsat. Dar si Udrea si-a dat seama ce slab este si l-a ejectat din subordinea ei!!! Nu am auzit pe cineva spunand lucruri bune despre acest individ.dE altfel comentariile de la articol sunt concludente, la fel ca si traseul lui politic. Atarna de Popoviciu, ii cara copilul si nevasta la serviciu. altfel=0!!!!!

  5. cand nu primesti nimic este clar ca fostii colegi devin cancerosi ,deasemenea si grupul din care ai facut parte este cuprins de cancer ( la fel a fost si cu cei pe care i-ai parasit pana sa treci la PSD) . Asa ca pt mine treaba e clara traseist cu acte in regula ,oportunist ,samd.I-as transmite ca Romania de astazi nu cred ca este Romania de anul trecut si ca manipularea nu mai este o necunoscuta pentru din ce in ce mai multa lume .

  6. Nu m-ar mira sa-l vedem saltat de DNA intr-un dosar de pe la CNI. Donatia de 70.000 ron catre PDL crede cineva ca a luot-o de la gura familiei si ca nu a recuperat-o din contractele ulterioare cu statul? Sunt sigur ca ar face chiar si un denunt la adresa la Popo .

Lasă un răspuns la Cosmin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.