În inima Banatului montan, la doar zece kilometri de Caransebeş, călătorul interesat de locuri arhaice poate descoperi un străvechi sat, atestat documentar din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Este aşezat în mijlocul unui peisaj superb, în care se mai păstrează tradiţii populare din vremuri de mult apuse şi se numeşte Turnu Ruieni. La numai doi kilometri de comună se află dealul Turnului, în vârful căruia se poate ajunge doar pe jos. Efortul merită, căci de aici poate fi admirată o privelişte panoramică fantastică a întregii zone a Caransebeşului şi lacul de acumulare de la Zerveşti. Pe dealul care are puţin peste 400 de metri se află şi ruinele unei cetăţi medievale vechi de sute de ani, învăluite în mister. Cea mai mare parte a acesteia a fost distrusă şi din vechea fortificaţie se mai păstrează doar ruinele unui turn de piatră de formă pătrată, solitar dar impozant. De acest turn se leagă şi numele localităţii în vecinătatatea căruia se află.
Turn de observaţie
Istoricii sunt de părere că aici s-a aflat o cetate construită în vremea luptelor cu turcii iar turnul avea rol strategic, fiind un punct de observaţie atât asupra culoarului Timiş-Cerna cât şi asupra văii Sebeşului. După unii, turnul ar fi fost construit în timpul banului de Lugoj Petru Petrovici dar alţii sunt de părere că ar fi fost ridicat încă din secolul al XIV-lea. El este atestat documentar în 1467. După ce graniţa cu Imperiul Otoman se stabilise pe Dunăre, atacurile turcilor în Banat au devenit din ce în ce mai dese iar turnul de la Ruieni – şi altele asemănătoare – avea un rol militar defensiv, de unde ostaşii care vegheau aici zi şi noapte dădeau alarma de îndată ce se zăreau armatele duşmane. Odinioară, turnul a avut o înălţime de aproape 15 de metri iar în interior avea patru nivele, din planşee de lemn. Zidurile au fost construite mai ales din piatră de râu şi granit iar grosimea lor este între 1,80 şi trei metri, îngustându-se de la bază spre vârf. La colţuri erau sprijinite de contraforţi. În turn se putea pătrunde pe o uşă aflată la peste şapte metri înălţime, la care se ajungea cu o scară mobilă, iar în jurul lui se afla un şanţ de apărare.
Nume de legendă
Alţii susţin că acesta ar fi fost construit pe locul unui vechi turn roman, deoarece în zonă au fost descoperite vestigii arheologice din acea epocă iar în zidăria turnului au fost identificate şi elemente de construcţie romane. Datele istorice, extrem de sărace, sunt compensate de străvechi legende. Localnicii l-au numit cu multă vreme în urmă Turnul lui Ovid, existând credinţa că ar data din antichitate, din vremea poetului Ovidiu. Legendele vorbesc despre drumul urmat de poetul Ovidiu spre ţărmul Pontului Euxin în care fusese exilat de împăratul Augustus, ba chiar de moartea lui. O altă legendă leagă şi numele oraşului Caransebeş de trecerea poetului prin aceste locuri, care l-ar fi făcut să exclame „Cara mihi sedes!” (ţinutul meu iubit!).
O explicaţie plauzibilă pentru numele pe care îl are turnul în tradiţia locului ar fi o confuzie iscată între oraşele Tomisvár (Constanţa de astăzi, unde fusese exilat poetul) şi Temeswar (Timişoara), în urma unei scrieri greşite în limba maghiară. Numele oraşului Timişoara a fost scris, de-a lungul timpului, în mai multe feluri, el fiind întâlnit, într-o scriere din 1551, sub forma Tomoschwar, o formă foarte apropiată de Tomiswar. În cea de-a doua ediţie a lexiconului de conversaţie a lui Brockhaus se spune că Ovidiu ar fi fost exilat la Tomis, „în Moesia de Jos, actualul Banat Timişean”, ceea ce este o eroare evidentă.
Interpretarea lui Griselini
Învăţatul italian Francesco Griselini vorbeşte de „o inscripţie din vremea familiei Ulpilor care ar fi fost găsită pe Muntele Mic, în apropierea unui vechi turn numit foarte greşit <<Turnul lui Ovidiu>>, crezându-se în mod eronat că acesta ar fi fost locul de exil al poetului, deşi se ştie că locul său de şedere a fost la Tomis, pe coasta Mării Negre, unde a răposat cu peste un secol mai înainte de cucerirea Daciei de către romani. Revin iarăşi la inscripţie care este o bucată de marmură, lată de aproximativ cinci picioare şi înaltă de două. De ambele laturi pot fi văzute două personaje în armură romană, executate în basorelief de slabă calitate. Altcum inscripţia s-a păstrat foarte bine…”.
Foto: Banaterra, drumliber.ro
Domisoara Liliana, ti-am mai scris si alta data in speranta ca ai facut greseli din cauza vitezei, datorata virstei, acum m-am convins ca am gresit, tu chiar esti proasta si la fel de prosti si cei care te platesc si te lasa sa te joci de-a jurnalismul. M-am bucurat cind am citit titlul crezind, in naivitatea mea, ca voi da de un articol bine documentat si care sa prezinte cit mai bine specificul, altfel deosebit, al locului numit Turbu Ruieni, dar, in loc sa iei legatura cu vreunul dintre batrinii satului, care au mai apucat vremurile cind acolo se traia exact ca in vremea lui Decebal, dumneata te apuci sa ne faci intr-o jumatate de articol teoria aberanta a exilului lui Ovidiu care n-are absolut nicio legatura cu locul, in afara mintii tale ravasite, de parca ai mai putea spune ceva nou pe tema asta si etimologia numelui orasului Timisoara, de parca despre asta era vorba. Domnisoara, misca-ti hoitul si documenteaza-te la fata locului daca vrei sa se aleaga ceva de tine. Jurnalismul de cafenea practicat printre nori de fum, i-a mers doar lui Jules Verne si aia ca literatura ! Pina atunci ma voi abtine sa mai citesc ceva produs de fantezia dumitale stimulata de cine stie ce stimuli probabil mai putin legali. Si nu mai da crezare tuturor junilor care la cafenea iti sufla in vele laudindu-te pentru talentul tau de jurnalista doar pentru a-ti deschide portile de acces ci mai bine aminteste-ti ca prieten ti-e cel care iti critica prostiile si nu cel care le incurajeaza !
Imi pare rau, nu am nici timp nici rabdarea necesara sa dau explicatii tuturor exaltatilor agitati pentru care cititul – si mai ales intelegerea celor citite – nu e decat un efort inutil.
Mishu (!?!), imi pare rau, nu am nici timp si nici rabdarea necesara sa dau explicatii exaltatilor agitati pentru care cititul – si mai ales intelegerea celor citite – pare a fi o corvoada inutila.
Faptul ca nu intelegi care ti-e vina si ce ai gresit dovedeste inca odata ca esti proasta de behai si ti-au inverzit si crengile deja ! Nu ma asteptam la vreo scuza ci doar sa vad ca ai inteles ce ai gresit, dar ca sa-ti intelegi o grseala sint necesari minimum 2 neuroni functionali si interconectati. Se pare ca nu ii ai, iar raspunsul cu jigniri la adresa cuiva care incearca sa-ti spuna ca ti-ai facut prost treaba, in loc sa faca asta cel care te plateste, dovedeste si un sac de nesimtire alaturi de un IQ cam cit numarul de la pantof. In ceea ce priveste lecturile mele, pot sa-ti amintesc ca o veche vorba romaneasca spune ca un cal moare de alergatura si prostul de grija altuia. Asa ca ma grabesc sa te linistesc, ca sa nu patesti cumva ceva, am citit si inteles ce am citit in viata mea mai mult decit va citi in total toata generatia ta de trogloditi semidocti si semianalfabeti dar cu diplome de Spiru Haret obtinute cam stim noi cum. Am un singur regret, ca trebuie sa port acest dialog cu dumneata astazi si nu in alta zi a anului ! Pentru asta imi pare rau !
Domnisoara, de poza cu reconstituirea grafica de unde o aveti? Nu de pe blogul meu, cumva?
Doi ani in urma am fost cu bicicleta pana aproape de turn. Pare abandonat. Nici o inscriptie! Nici un panou care sa lamureasca drumetul pe unde sa o ia. Spini, resturi menajere. Dar este si o parte frumoasa a lucrurilor: ARATA MULT MAI BINE CA SI MULTE, FOARTE MULTE FABRICI, FERME din anii , epoca care are oportunitatea giganta sa devina chiar prin contributia decisiva si eficienta a clasei conducatoare in frunte cu Ciolhanis!