Vești bune pentru angajații de la Spitalul Județean Timișoara. Ce se va...

Vești bune pentru angajații de la Spitalul Județean Timișoara. Ce se va întâmpla cu blocul în care a funcționat, în trecut, IML-ul

0
DISTRIBUIȚI

spital-judetean-technocer-640x4261

Consiliul Județean Timiș a găsit, în sfârșit, fondurile necesare pentru a moderniza clădirea în care a funcționat, în trecut, Institutul de Medicină Legală, aflată lângă Spitalul Județean Timișoara.


În acest moment, aici locuiesc zeci de angajați care lucrează în unitatea medicală, și nu numai, deși imobilul nu a mai fost modernizat de ani întregi.

Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, a declarat că acea clădire va intra în reparații chiar din această lună. “De săptămâna viitoare, Consiliul Județean Timiș vrea să înceapă renovarea blocului de locuințe sociale. Noi vrem să eliberăm blocul în acest weekend și le-am găsit celor peste 20 de familii câteva locuințe în care să se mute pe perioada reparațiilor. Acolo locuiesc asistente, infirmiere, personal angajat al Spitalului Județean Timișoara care are contract pe apartamentele respective”, a precizat Marius Craina. Potrivit managerului unității medicale, în cel mult opt luni lucrările la clădirea fostului IML vor fi finalizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.