Piața imobiliară se schimbă major. Interesul cumpărătorilor se schimbă, iar prețurile, odată cu acesta.
Noul trend în materie de investiții imobiliare, arată specialiștii, se orientează spre achizițiile de terenuri.
În Timișoara, căutările de parcele pentru construcții s-au majorat cu 56% în decursul ultimelor 12 luni – fapt ce a dus și la o apreciere cu aproximativ 16% a prețurilor solicitate. În apropiere de fabrica deținută de Coca Cola la ieșirea din Timișoara, pe Calea Torontalului, un teren de 35.000 de metri pătrați este disponibil spre vânzare cu 17 euro pe metru pătrat.
Analiștii imobiliari au studiat piața și spun, fără dubiu, că există fără dubiu o tendință de creștere a interesului pentru terenuri. Studiul ia în calcul atât volumul căutărilor pe acest segment, cât și sumele solicitate pentru loturi pretabile pentru construcții în marile orașe și principalele localități limitrofe.