Cel care este cunoscut astăzi sub numele de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş după ce sfântul Sinod a hotărât la 28 februarie 1950 canonizarea mitropolitului Iosif, este o figură aproape legendară a Timişoarei şi a Banatului din vremea stăpânirii turceşti.
Tuns în monahism la muntele Athos
Născut în oraşul dalmaţian Raguza în jurul anului 1568, viitorul mitropolit, pe numele său de botez Iacob, era fiul unui proprietar de corăbii vlah care făcea negoţ în Adriatica, Mediterana, Marea Neagră şi Dunăre. Se ştiu prea puţine lucruri din primii ani ai vieţii sale. A rămas orfan de tată de mic copil iar mama lui s-a mutat la Ohrida, unde avea un frate negustor. Iacob a învăţat carte până în jurul vîrstei de 15 ani, când a intrat la mănăstire, unde a continuat să studieze cărţi bisericeşti. După cinci ani petrecuţi la mănăstirea din Ohrida, a plecat la muntele Athos, unde a intrat în mănăstirea Pantocrator, petrecându-şi timpul în post şi rugăciuni, şi unde, la 21 de ani, a fost tuns în monahism, primind numele Iosif. Se spune că încă de atunci dobândise puterea de a săvârşi minuni, vindecându-i pe părinţii de pe muntele sfânt, prin rugăciuni, de diferite boli.
Mitropolit al românilor din ţara Banatului
La cererea patriarhului din Constantinopol, a plecat la Adrianopol, unde a organizat viaţa monahală timp de şase ani, iar apoi la mănăstirea Cutlumaş, veche ctitorie voievodală din Ţara Românească. Ajuns la o vârstă înaintată, egumenul Iosif s-a retras la mănăstirea Vatoped, dar cum scaunul mitropolitan al Timişoarei devenise vacant şi şi bănăţenii îl doreau mitropolit pe cel care dobândise deja faima de sfânt, în 1650 Iosif a fost hirotonit arhiereu şi ridicat la rangul de mitropolit al românilor din ţara Banatului. A fost primit cu alai de locuitorii cetăţii şi în drum spre biserică, a vindecat un bărbat care era olog de 20 de ani, astfel încât toată mulţimea care-i ieşise în întâmpinare a căzut în genunchi şi s-a închinat celui pe care îl socoteau alesul lui Dumnezeu. Mitropolitul Iosif a fost aşezat în scaun în ziua de Sfântul Ilie şi a păstorit biserica din aceste ţinuturi timp de trei ani. A organizat biserica, a întemeiat şcoli pentru pregătirea preoţilor şi a vizitat mănăstirile şi parohiile bănăţene, atrăgându-şi nu numai iubirea credincioşilor ortodocşi ci şi respectul turcilor care stăpâneau cetatea. Se spune că mulţi s-au lepădat chiar de credinţa lor şi s-au botezat după datina creştină, căci mitropolitul arăta tuturor multă dragoste.
Minunile de la mănăstirea Partoş
Ultimii trei ani din viaţă i-a petrecut la mănăstirea Partoş, după ce, împăvărat de ani, s-a retras din scaunul mitropolitan. Aici şi-a continuat rugăciunile şi i-a ajutat pe mulţi aflaţi în nevoie, până a trecut la cele veşnice, în anul 1656, la vârsta de 85 de ani.
Darul lui de a face minuni chiar şi după moarte a adus mulţi creştini la mormântul său, dar şi musulmani. Un document din 1672 consemnează o relatare a lui Ilie Micuş din Ciacova, auzită de stareţul Nichifor şi adeverită de mai mulţi martori, despre minunea petrecută la mormântul lui Iosif. Se spune că acesta şi-a dus fata bolnavă la mănăstire, chiar înainte de începerea Sfintei Liturghii, şi a aşezat-o pe lespedea de mormânt. Când a început slujba, ea a ascultat-o îngenuncheată pe lespede iar apoi a ieşit sănătoasă din biserică.
Legendele locului vorbesc şi despre doi turci care au venit la mănăstire în 1709, aducând pe o targă pe aga Mustafa de la Ciacova, care, de jumătate de an, nu-şi mai putea mişca mâinile şi picioarele şi nici un leac nu i-a fost de folos. Stareţul mănăstirii le-a dat voie să intre, s-a îmbrăcat în odăjdii şi a început slujba iar aga s-a sculat de îndată în picioare. Cu lacrimi în ochi, a îngenuncheat şi a sărutat lespedea mormântului iar după terminarea Sfintei Liturghii, i-a dat stareţului două pungi de galbeni şi a plecat sănătos acasă. Tradiţia spune că în momentul săvîrşirii sale din viaţă, clopotele mănăstirii au început să bată singure, fără să le tragă cineva. Trupul său a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireşti iar pe lespedea aşezată deasupra, s-a săpat o inscripţie care se mai vede şi astăzi. Deşi mâncată de vreme, ea atestă că acolo s-a aflat mormântul mitropolitului. Pe peretele bisericii, deasupra locului în care a fost îngropat, a fost aşezată o icoană pictată în 1782, cu un text slavon închinat sfântului. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a avut loc în 7 octombrie 1956, când moaştele sale au fost aduse de la mănăstirea Partoş şi aşezate în catedrala mitropolitană din Timişoara. Sfântul Banatului este cinstit în fiecare an, în ziua de 15 septembrie.
Foto: Mitropolia Banatului, www.doxologia.ro, semperagape.org
