SEMNAL de ALARMĂ: Un colț de natură SPECTACULOS, aflat în Țara Hațegului,...

SEMNAL de ALARMĂ: Un colț de natură SPECTACULOS, aflat în Țara Hațegului, în pericol de a fi distrus. Ce se dorește să se construiască pe Râul Alb FOTO

2
DISTRIBUIȚI

raul alb

Un colț de natură fascinant, aflat în Țara Hațegului, la aproximativ 180 de kilometri de Timișoara, riscă să fie distrus. Este vorba despre Râul Alb, ultimul râu natural, complet, aproape neatins din țară care, în amonte de satul Coroiești, are și o luncă virgină spectaculoasă, care este pe cale de a deveni o legendă. Totul pentru că, în ultima perioadă, s-a început tăierea copacilor, iar în curând vor intra pe albia râului și buldozerele, dar și utilaje care vor turna betoane pentru a amenaja captarea, iar în final debitul râului va fi direcționat pe o conductă spre microhidrocentrala din aval.

„Cursurile de apă naturale sunt un element al geodiversităţii şi, până în urmă cu câteva decenii, o trăsătură esenţială a Ţării Haţegului o constituiau râurile tumultuoase care coborau din Retezat. Până astăzi, în afară de Râul Alb, toate au fost reduse, violent, la tăcere. Pe absolut toate râurile Țării Hațegului s-a construit câte ceva: hidrocentrale mari, hidrocentrale mici, devieri și aducțiuni. Astăzi, singurul curs de apă nederanjat de lucrări și amenajări este pe cale de a deveni doar o legendă. Speciile protejate de aici și natura virgină nu au nicio șansă”, transmit reprezentanții Alianței pentru Conservarea Biodiversității.

raul alb

Revoltați, oamenii nu au stat cu mâinile în sân și au înregistrat o petiție internațională pentru salvarea Râului Alb la Ministerul Mediului, care a fost semnată deja de peste 70.000 de oameni.


Persoane din toate colțurile lumii scriu mesaje de susținere pentru Râul Alb și de condamnare a distrugerii ultimei lunci virgine, arie teoretic protejată prin Geoparcul Dinozaurilor și prin reglementările de sit Natura 2000. „Practic, nimeni nu protejează această arie protejată, iar salvarea poate veni doar în urma susținerii publice. Semnează și tu petiția „Împreună salvăm natura Țării Hațegului!”, anunță creatorii paginii de Facebook Țara Hațegului – Unde legendele trăiesc.

Foto: Alianța pentru Conservarea Biodiversității și Țara Hațegului – Unde legendele trăiesc

2 COMENTARII

  1. Este implicata in aceasta caracatita a coruptiei din jurul acestei crime de mediu si o institutie din Timisoara, Inspectoratul Regional in Constructii Vest, institutie care a fost sesizata cu privire la faptul ca s-a emis autorizatie de construire ilegala si, pe deasupra, aceasta este nula de drept pentru ca au intervenit modificari ulterioare. IRCV a refuzat sa-si faca datoria si a trimis sesizarea fix la Consiliul Judetean Hunedoara, care emisese autorizatia ilegala. Este ca si cum politia ar trimite o plangere, spre solutionare, acuzatului.

  2. Daunele care ce creaza intervenind in a modifica structura si configuratia naturii ,sunt ireparabile,cu consecinte care nu pot fi puse in calcul initial de proiect.Pot avea loc modificari cu caracter catastrofic.Luati ca exemplu Italia care se sfàrimiteaza ori de cite ori plouà,neavind paduri care le-au taiat,cursuri de ape modificate,iar cind plouà lasà in urmà dezastre incredibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.