Elena Udrea, în arest la domiciliu. Declaraţii la ieşirea din închisoare: Mulţumesc...

Elena Udrea, în arest la domiciliu. Declaraţii la ieşirea din închisoare: Mulţumesc celor care au crezut în mine, în special lui Băsescu

3
DISTRIBUIȚI

elena udrea catuse

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată joi din Penitenciarul Târgşor şi va fi plasată în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis definitiv înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a declarat, la ieşirea din Penitenciarul Târgşor, că faptul că a putut ieşi astăzi din închisoare arată că justiţia are o şansă, că există profesionişti, oameni curajoşi care pot face ca justiţia să fie dreaptă, ea mulţumindu-le celor care au avut încredere în ea, în special lui Traian Băsescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a mai dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu şi în cazul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi a lui Tudor Breazu.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Obreja Rudel şi Breazu Liberiu Tudor împotriva încheierii din 23 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1532/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. În baza art. 348 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 207 din Codul de procedură penală cu referire la art. 242 alin. 2 raportat la art. 218 din Codul de procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv a inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, Obreja Rudel şi Breazu Liberiu Tudor cu măsura arestului la domiciliu, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, urmând să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile măsurii preventive a arestului la domiciliu”, se arată în decizia ICCJ.

Instanţa a dispus punerea în libertate de îndată a lui Udrea, Obreja şi Breazu, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, aceştia urmând să fie plasaţi în arest la domiciliu la locuinţele lor din Bucureşti. Elena Udrea era arestată preventiv, în dosarul „Gala Bute”, din 25 februarie, Rudel Obreja a stat în arest din 5 februarie, iar Tudor Breazu din 8 februarie.

Decizia este definitivă şi urmează să fie comunicată unităţilor de detenţie în care se află cei trei, respectiv Penitenciarul Târgşor pentru Elena Udrea, Penitenciarul Rahova pentru Rudel Obreja şi Arestul Secţiei 19 Poliţiei pentru Tudor Breazu.

Pe durata arestului la domiciliu, Udrea, Oreja şi Breazu trebuie să nu părăsească imobilul unde locuiesc fără permisiunea instanţei, să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi şi cu martorii din dosarul „Gala Bute”.

De asemenea, aceştia sunt obligaţi să informeze unitatea de poliţie care îi va lua în supraveghere şi instanţa, în situaţia în care părăsesc imobilele în care stau în arest la domiciliu, pe o durată de timp strict necesară, în cazuri urgente şi pentru motive întemeiate.

Elena Udrea a fost transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgşor, judeţul Prahova, din Arestul central al Poliţiei Capitalei, unde a fost încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul „Gala Bute” în instanţă în 21 aprilie, iar la primul termen, judecătorii ICCJ au menţinut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja şi Breazu.


Decizia a fost contestată, iar joi, un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

3 COMENTARII

  1. asta-i praf in ochi prostilor de romani care suntem, ce atata teatru cu arest si plimbarii in catuse parca ar avea bratarii de aur!!!!!!!!! CONFISCATII AVEREA TOATA SI SA TRAIASCA DIN SALARIUL MINIM PE ECONOMIE, IN REST ESTE O MARE DEMAGOGIE SI PORCARIE IN FATA LUMII!!!!!!!!!!!!!!!

Dă-i un răspuns lui sorina Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.