EXCLUSIV Titu Bojin, Elena Udrea și Vasile Blaga, acuzați că au aprobat...

EXCLUSIV Titu Bojin, Elena Udrea și Vasile Blaga, acuzați că au aprobat prejudicierea bugetului cu peste 30 milioane de lei. Vezi descoperirile SCANDALOASE ale Curții de Conturi şi cum se confirmă dezvăluirile PRESSALERT.ro

6
DISTRIBUIȚI

bojin justitie 1

Jaf la drumul mare – așa s-ar putea sintetiza ultimul control al Curții de Conturi la Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) Timișoara. Auditorii au constatat că în perioada în care instituția a fost condusă de Titu Bojin, la vremea respectivă şeful PSD Timiş, iar acum actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, contractele au fost umflate prin clauze ilegale, lucrări de milioane de euro s-au dat fără niciun fel de procedură de atribuire și că firmele beneficiare ale fondurilor aveau legături de afaceri cu societățile familiei sale. Raportul Curţii de Conturi confirmă cele dezvăluite de PRESSALERT.ro încă din 2012. Toate aceste operațiuni ilegale au beneficiat de sprijin de la cel mai înalt nivel, printre cei care au semnat avizele de mărire a valorilor contractelor aflându-se foștii miniștri Elena Udrea și Vasile Blaga.

Proiectul cel mai important derulat de ABAB Timișoara a fost cel de ecologizare a canalului Bega, sectorul Timișoara până la frontiera cu Serbia. Contractul a fost semnat, în 2008, cu asocierea formată din firmele cu SC APASCO SA, SC SOCOT S.A şi SC DELTA CONS S.A., valoarea totală fiind de 55.830.020 lei. Verificând documentele contabile, auditorii au constatat faptul că nici acum contractul nu este finalizat și că, între timp, valoarea sa aproape s-a dublat, ajungând acum la 108.649.589 lei. În 2009, la doar un an de la semnarea contractului, devizul general al lucrării de reabilitare aproape s-a dublat ajungând la 102.320.609 lei, în 2010 a crescut la 105.731.573 lei, iar în 2012 la 108.649.589 lei.

Curtea de Conturi a constatat faptul că la contractul de ecologizare a canalului Bega au fost „lipite” alte două lucrări – consolidare și placare cu dale a malurilor râului Bega, pentru care până acum s-au plătit peste 13 milioane de lei, şi reabilitarea Palatului Apelor din Timişoara, pentru care s-au plătit până acum 6,2 milioane de lei, care au fost date prin încredinţare directă, fără niciun fel de licitaţie, în totalul dispreţ al legii. Ba mai mult, plăţile pentru cele două contracte s-au făcut cu bani care proveneau din împrumuturile acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului „Apărarea împotriva inundaţiilor în zona de sud-vest a României”. Auditorii au constatat că fondurile au fost deturnate prin alocarea banilor pentru lucrări care nu aveau nicio legătură cu obiectivul iniţial şi că „prin aprobarea acestor lucrări spre a fi plătite din sume provenite din împrumuturile acordate României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a crescut datoria publică a ţării în mod nejustificat şi nelegal”.

Auditorii au stabilit faptul că, în 2009, „pentru această majorare a preţului contractului nr. 4/14.02.2008, la nivelul ABA Banat există aprobarea și a altor instituţii ierahic superioare, pe care le vom anexa la raportul de control astfel: avizul nr. 34/24.09.2009 emis de Administraţia Naţională Apele Române şi aprobat de director general Pintilie Vasile, pentru suma de 116.376 leiAvizul nr. 5/05.11.2009 emis de Ministerul Mediului şi aprobat de ministru interimar Elena Gabriela Udrea şi aparatul de specialitate din cadrul ministerului, pentru suma de 320.609 lei, avizul nr. 155/03.12.2009 emis de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, şi aprobat de preşedintele consiliului, ministrul Vasile Blaga, anexa de la avizul nr.


155/03.12.2009, semnată de directorul general Valentin Stănescu pentru suma de 83.397.676 lei, cu precizarea că această valoare, așa cum este menționat în anexă, este la preţurile din 31.12.2005, valoare pe care dacă o îmulţim cu acel indice de inflaţie utilizat de conducerea ABA Banat de 122,44%, în anul 2009 se ajunge la aceeaşi valoare de 112.115 lei. Într-un cuvânt, pentru suma de 102.112.115 lei, şi-au dat avizul începând cu conducerea ABA Banat, continuând cu conducerea Administraţia Naţională Apele Române şi finalizând cu cei doi miniştri mai sus menţionaţi şi aparatele de specialitate din respectivele ministere, fără a-şi pune nimeni o singură întrebare”.

Surpriza a fost că pentru suma aprobată şi prin semnăturile lui Udrea şi Blaga, auditorii au primit de la cei de la ABAB Timişoara un document clasificat cu secret de serviciu, cei de la Curtea de Conturi întrebându-se în raport „de ce a fost clasificat un astfel de document, un document prin care s-a tot mărit valoarea unui contract de lucrări de ecologizare a râului Bega, până când a ajuns să se dubleze valoarea contractului iniţial?”. Fiind vorba de un document clasificat, auditorii nu au putut face referire la el.

În plus, s-a stabilit faptul că, deşi lucrarea de ecologizare a fost recepţionată în 2011, „continuă să fie alocate sume de bani de ordinul milioanelor de lei, pentru lucrări care practic nu fac obiectul nici al contractului iniţial, întrucât acestea au fost deja recepţionate, dar pentru care nici nu a fost încheiat un alt contract”. Deturnarea de fonduri în acest caz este de 19.378.066 leiAcesta nu este singurul prejudiciu stabilit de auditori. Prin introducerea în contractul semnat a clauzei „valoarea contractului poate fi ajustată cu indicile preţurilor de consum lunari”, clauză care nu a apărut în documentele publicate pe SEAP, atunci când s-a anunţat licitaţia, ABAB Timişoara a plătit în plus 9.966.482 lei. 

În raport se constată, de asemenea, că în perioda 2011 – 2012, firma Lugomet SA, în care acţionar majoritar este Titu Bojin, a avut „relaţii economice de ordinul milioanelor de lei cu societăţile comerciale care aveau contracte cu ABA Banat şi anume: SC APASCO SA; SC SOCOT SA; SC TEHNODOMUS SRL; SC LESCACI COM SRL. Asupra acestui aspect echipa de control nu se poate pronunţa însă, arată că există indicii cu privire la săvârşirea unor fapte prin încălcarea legilor penale sau chiar a unor posibile fapte de corupţie sau spălare de bani”.

Printre cei găsiţi vinovaţi de deturnarea de fonduri se numără atât Titu Bojin, cât şi actualul director, Luci Ervin. În punctul său de vedere dat celor de la Curtea de Conturi, Bojin, ca şi ordonator de credite, a susţinut că lucrarea de pavare cu dale a malurilor „era absolut necesară și face parte din lucrarea de ecologizare a canalului Bega, ecologizarea fiind lipsită de eficiență și inutilă în absența lucrărilor de consolidare și placare a malurilor. În privința lucrărilor de reabilitare a sediului SH Bega, arăt că am prezentat Agenției Naționale Apele Române și ministerului de resort în ce constau lucrările, conform solicitării proiectantului, noi neavând competența de a stabili dacă lucrările se vor aproba în cadrul aceluiași proiect sau printr-un proiect separat și nici de a stabili sursele de finanțare. Încredințarea directă s-a făcut în baza încadrării lucrărilor suplimentare în prevederile legale privind încadrarea în procentul maxim de 50% față de contractul inițial, lucrările fiind strict legate de lucrarea de ecologizare”.

Concluzia celor de la Curtea de Conturi este că „faţă de modul cum a fost încheiat acest contract de lucrări, faţă de modul cum au fost ajustate preţurile, faţă de modul în care au fost adăugate noi lucrări ce nu au legătură cu obiectul contractului, dar şi faţă de modul în care au fost aprobate toate aceste lucrări, există indicii de săvârşirea unor fapte prin încălcarea legilor penale sau chiar a unor posibile fapte de corupţie”.

CITEŞTE MÂINE PE PRESSALERT.ro noi detalii halucinante despre cum se dădeau contractele la Apele Române Banat.

6 COMENTARII

  1. Cum vine asta ca „milioane de RON” din firmele, care erau sub contract cu Apele Banat, pe managementul lui Titu Bojin, virau cash in conturile firmei presedintelui CJT? Asta nu e spaga???? Ce naiba e??? Sa mearga prietenii lui Bojin de la Fisc, alde Tudor si Dragomir, sa verifice incasarile pe Lugomet SA, Aja Plus SRL, Remodet TMB SRL si Raysa Oil SRL.

Dă-i un răspuns lui jianu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.