Luni intră în vigoare TVA de 9% la alimente. Preţurile ar trebui...

Luni intră în vigoare TVA de 9% la alimente. Preţurile ar trebui să scadă cu 12%

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-998231971">

200517788-001

Taxa pe valoarea adăugată se reduce luni de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, iar preţurile produselor ar trebui să scadă cu 12%, marii retaileri anunţând că vor transfera integral diferenţa clienţilor.

Reducerea TVA este aplicată, în principal, pentru lapte şi produse lactate, ouă de păsări, animale şi păsări vii (domestice) destinate consumului alimentar sau producerii de alimente, carne şi organe, peşte, crustacee, moluşte, miere naturală şi alte produse comestibile de provenienţă animală, fructe, legume, plante, rădăcini şi tuberculi comestibile, plante vii utilizate ca alimente sau materii prime pentru acestea, cafea, ceai, mate şi mirodenii, cereale (cu excepţia celor pentru însămânţare) şi băuturi nealcoolice.

În această categorie mai intră produsele de morărit şi panificaţie, care beneficiază de TVA de 9% din septembrie 2013.

Spre exemplu, dacă pentru o bucată de caşcaval de 250 grame, cu preţul de 10 lei fără TVA, clienţii plăteau 12,4 lei cu TVA de 24%, de luni vor plăti 10,9 lei, economisind 1,5 lei.

Cota redusă de TVA se va aplica pe tot lanţul economic, de la producţie până la vânzarea către consumatorul final, de către toţi furnizorii, indiferent dacă sunt producători sau comercianţi, potrivit normelor de aplicare a măsurii fiscale.

Dacă un producător agricol vinde fructe unui comerciant, va aplica cota TVA de 9%, la fel ca şi comerciantul atunci când le vinde mai departe, indiferent de destinaţia ulterioară a fructelor, fie că sunt utilizate ca alimente, fie ca materie primă pentru dulceaţă, compoturi sau producţia de alcool.

În cazul comercializării unor pachete care conţin atât produse alimentare (TVA 9%), cât şi nealimentare (TVA 24%), la un preţ total, se va aplica TVA diferenţiat pentru calculul costului, în măsura în care bunurile pot fi separate, altfel fiind aplicată TVA de 24% la valoarea totală a pachetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.